Europa League: CFR Cluj – victorie de palmares, la Rennes

0
452
CFR Cluj s-a impus (1-0) prin golul lui Ciprian Deac, în faţa câştigătorilor ultimei ediţii a Cupei Franţei, în finala cu PSG (2-2, 6-5 d.l.p), pe „Roazhon Park”, din Rennes. A fost o partidă încărcată în evenimente: chiar în debutul partidei (min. 5) portarul gazdelor Eduard Mendy care venea după o accidentare, l-a faultat pe atacantul clujean Lacina Traore fiind eliminat şi înlocuit cu tânărul de numai 16 ani, Pepe Bonets, cu bune intervenţii la Djokovic (min. 32, 38). Gazdele au ratat (min. 26) un penalty prin Mbaye Niang, iar din debutul reprizei secunde au rămas în 9 jucători prin eliminarea lui Eduardo Camavinga, şi acesta de numai 16 ani. Pentru un al doilea cartonaş galben va fi eliminat şi bosniacul Mateo Susici de la CFR (min. 82). Clujenii nu şi-ai pierdut cumpătul, au conservat judicios balonul în multe momente ale partidei şi au scos-o ideal la capăt în faţa bretonilor. Rennes ocupă locul 12 în Liga I (12 p), are trei victorii, trei remize şi patru înfrângeri şi momentan are risipite toate şansele de calificare în primăvara europeană. Clujenii sunt la un pas de o performanţă frumoasă, aceea a calificării pe mai departe.