Program recreativ-educaţional pentru copiii Centrului social „Best Life”

0
443

Copiii Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat în această perioadă la o serie de activităţi recreativ-educaţionale, cu rol în dezvoltarea abilităţilor practice, a cunoştinţelor generale şi abilităţilor de comunicare. O primă activitate derulată în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi Muzeul Olteniei s-a concretizat într-o activitate în aer liber, în cadrul proiectului “Împreună pentru un mediu mai curat”. Astfel, beneficiarii Centrului „Best Life” şi Centrului „Aripi de Lumină”, alături de pedagogii de la centre, bibliotecari, consilieri de la Agenţia de Mediu Craiova şi muzeograful Mirela Ridiche, s-au deplasat la Lacul Bistreţ pentru a observa ce reprezintă o arie protejată, fauna şi flora din zonă. Potrivit reprezentanţilor Bibliotecii Judeţene Aman, scopul activităţii a constat în cunoaşterea ariei protejate – Lacul Bistreţ, a florei şi a faunei locale. De asemenea, bibliotecarii şi colaboratorii din proiect au insistat asupra prezentării metodelor de protejare a întregului areal, transmiterea informaţiilor realizându-se într-un mediu neconvenţional.

Filarmonica „Oltenia”, gazdă pentru copii

În continuare, un grup de beneficiari de la Centrul social „Best Life”, elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 3 Băileşti, a participat la un program de activităţi, care a început cu un atelier de creaţie din materiale reciclabile şi activităţi sportive. De asemenea, copiii au vizitat Filarmonica „Oltenia” din Craiova, au participat la repetiţiile Orchestrei simfonice şi au fost implicaţi într-o activitate de educaţie muzicală.

Beneficiari ai centrului Best Life au participat la o repetitie cu Orchestra simfonică a Filarmonicii Oltenia Craiova şi cu invitaţii săptămânii, dirijorul olandez Theo Wolters şi pianista Silvia Sbârciu. Dupa repetiţie, violonistul Octavian Gorun le-a prezentat copiilor instrumentele muzicale specifice orchestrei simfonice. Ca instituţie publică, Filarmonica Oltenia Craiova asigură accesul la cultură tinerilor şi copiilor defavorizaţi din punct de vedere social, prin programe de educaţie muzicală şi prin organizarea de activităţi artistice adaptate nivelului de receptare al unui public tânăr, în formare”, a declarat Ramona Bădescu, purtător de cuvânt al Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

La finalul programului, copiii au vizitat Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei, unde muzeograful Irinel Cănureci le-a prezentat expoziţiile găzduite de această secţie a Muzeului.

Tot în această perioadă, copiii de la Centrul social „Best Life” participă în fiecare vineri, până în luna decembrie, la atelierele „Ca la ţară”, coordonat de Laura Pumnea, şi „Să ne împrietenim cu muzica”, coordonat de Diana Ciucă. Atelierele sunt organizate de Centrul Creaţiei Populare Dolj, pe baza convenţiei de parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei.