Deşi se doreşte integrată în Uniunea Europeană, Ucraina rămâne tributară, pe mai departe, unui comportament străin valorilor europene. Nici post-Maidan, nici ante-Maidan, nici cu Viktor Iuscenko, nici cu Viktor Ianukovici, nici cu Petro Poroşenko, atitudinea Kievului faţă de etniile minoritare n-a înregistrat progresele dorite. Recent, mai mulţi intelectuali din Cernăuţi, de-a dreptul exasperaţi de cinismul liderilor de la Kiev, au lansat o scrisoare-apel către „cetăţenii României şi cosângenii din întreaga lume”, în care cer să fie sprijiniţi în lupta lor pentru prelevarea limbii materne şi păstrarea identităţii naţionale, în contextul adoptării unei controversate legi a învăţământului de Rada Superioară, promulgată de preşedintele Petro Poroşenko la 25 septembrie a.c.. Despre care serviciul prezidenţial de presă preciza că, „reforma învăţământului asigură paşii necesari pentru includerea în spaţiul educaţional european”. Legea în discuţie prevede, între altele, „excluziunea învăţământului în limbile minorităţilor naţionale” şi începând cu anul următor de învăţământ limba maternă a elevilor va fi admisă doar în ciclul primar. În clasele gimnaziale toate materiile vor fi predate în limba ucrainiană, cu excepţia limbii şi literaturii române, ca obiect de studiu aparte. În clasele finale ale liceului (a X-a şi a XII-a) limba de predare va fi exclusiv cea ucrainiană. Bucureştiul a mimat, pe anumite canale, o decentă atenţionare a autorităţilor de la Kiev, dar acestea au rămas surde, deşi nu era vorba deloc de un moft, ci de respectarera normelor UE. Copiii români din Cernăuţi nu pot fi desnaţionalizaţi printr-un „etnocid spiritual, inclusiv lingvistic”, se spune în scrisoarea-apel. Problema este realmente delicată, prin istoria tragică a Cernăuţiului, rupt de ţara mamă prin raptul Nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţei, pe vremea lui Stalin, care l-a ataşat RSS Ucraina. Românii se plâng de comportamentul autorităţilor ucrainiene, spunând că, în anumite privinţe, situaţia lor este mai rea decât în perioada Uniunii Sovietice. Cernăuţiul – atestat documentar la 8 octombrie 1408, într-un document semnat de Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432) – era în perioada interbelică al treilea mare oraş al ţării, după Bucureşti şi Chişinău. Şi strigătul românilor de acolo doare. Eroarea tactică a Kievului, în relaţia confuză, cu etniile minoritare, este impardonabilă: tentaţi să vedem Rusia ca sursă a tuturor relelor, liderii Ucrainei doresc parcă să ne contrazică. Problemele Ucrainei contemporane sunt legate de tipul de societate şi de sistem politic, de tipul de arhitectură formală şi informală, dar toate acestea sunt, neîndoielnic, de natură internă. Faptul că post-Maidan, Kievul – prin naţionaliştii săi – se comportă inadecvat, adică anti-european, faţă de etniile minoritare, nu constituie o bilă albă, alimentând copios doar Moscova. Lecturând „Panama Papers”, un bestseller internaţional, scrisă de doi jurnalişti de investigaţie, care lucrează pentru Suddeutsche Zeitung, mari aşteptări nu avem de la „regele ciocolatei”.
