Catalonia: Iniţiative de nesupunere civică, organizate contra Madridului

0
400

Radicalii independentişti promit o campanie de nesupunere masivă, dacă Madridul preia controlul Cataloniei, vineri, 27 octombrie, aşa cum este prevăzut. Majoritatea separatistă din Parlamentul regional a anunţat ţinerea unei şedinţe parlamentare mâine, în preziua votului din Senatul spaniol unde se va discuta punerea sub tutelă a acestei regiuni cu 7,5 milioane de locuitori, cât este populaţia Belgiei. Independentiştii acuză guvernul conservator condus de Mariano Rajoy de agresiunea instituţională, pentru preluarea controlului regiunii. Guvernul spaniol prevede înlăturarea guvernului independentist, preluarea controlului asupra Mossos Esquadra şi plasarea sub tutelă a Parlamentului catalan şi a mass-media. Regiunea a pierdut deja controlul finanaţelor, din luna septembrie, salariile celor 170.000 de funcţionari fiind vărsate direct de Madrid. Catalonia ar urma să piardă şi controlul asupra unor resurse financiare proprii: impozitul pe patrimoniu, succesiuni şi taxele universitare, toate acestea reprezentând un sfert din bugetul regiunii.  Dacă Mariano Rajoy va suspenda independenţa Cataloniei, aceste măsuri vor fi imediat taxate de independentiştii. Poziţia lui Carles Puigdemont rămâne oricum delicată. La Madrid, vicepremierul Soraya Saez de Santamaria a menţionat că nu există niciun contact cu separatiştii, dar a subliniat că Carles Puigdemont poate să-şi susţină opiniile în faţa Senatului. Odată ce Senatul va valida solicitarea lui Mariano Rajoy, liderul independentist nu va mai avea nicio prerogativă, nu va mai primi salariu şi nu va mai putea beneficia de niciuna din facilităţile funcţiei: gardă de corp, locuinţă în Barcelona şi autoturism. Iniţiative de nesupunere civică, greve, nerespectarea ordinelor, mai mulţi independentişti anunţă acţiuni de forţă, contra Madridului.