Regiunea Valonia nu poate susţine deocamdată Acordul de parteneriat UE-Canada, a anunţat premierul Belgiei, Charles Michel, precizând că a notificat Uniunea Europeană în legătură cu această decizie. “Valonia nu poate semna astăzi Acordul CETA”, a declarat Paul Magnette, premierul Guvernului regiunii belgiene, citat de site-ul publicaţiei La Libre. În acest context, premierul Belgiei, Charles Michel, i-a transmis oficial preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că Guvernul belgian „nu poate semna acordul”. La rândul său, Andre Antoine, preşedintele Parlamentului valon şi membru al Partidului Socialist, condus de Paul Magnette, a transmis că regiunea Valonia va lua o decizie pe tema CETA până la sfârşitul anului. “Un termen rezonabil ar fi sfârşitul anului”, a afirmat el. Acordul de parteneriat comercial UE-Canada a fost blocat de Guvernul regiunii belgiene Valonia din raţiuni de ordin social şi ecologic, iar reuniunea extraordinară desfăşurată joia trecută la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând vineri cu Ottawa. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziţie de compromis pentru a se depăşi opoziţia regiunii belgiene Valonia faţă de Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Însă Guvernul din Valonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA. După reuniunea ambasadorilor UE, încheiată fără rezultat în cursul nopţii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că negocierile vor continua vineri. “Încă sper că vom putea ajunge la un rezultat bun în cursul nopţii şi vineri dimineaţă. Dacă nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu văd cum am putea avea tratate similare cu alte părţi ale lumii”, a atras atenţia Juncker. Regiunea Valonia ar vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.