Este evenimentul care poate schimba cursul istoriei pentru Moldova, este cel mai aşteptat moment al anului, este SUMMITUL DE LA VILNIUS, care va avea loc pe 28 şi 29 noiembrie. Cotidianul regional „Cuvântul Libertăţii” va explica cititorilor ce înseamnă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care sunt avantajele integrării Moldovei în UE şi ce efecte au documentele care se vor parafa la Vilnius. Aşa că, dragă cititorului, nu rata articolele, interviurile şi materialele speciale publicate până la momentul istoric de la Vilnius, despre calea europeană a Moldovei. Astăzi vă vom prezenta cum se vede acest moment prin ochii frumoşi, senini ai unei tinere venite din Republica Moldova să studieze în România. Daniela Catrinescu este studentă la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad şi face parte din Organizaţia Studenţilor Basarabeni. Chipul senin al Danielei se împleteşte cu francheţea de a spune lucrurilor pe nume, atunci când vine vorba de viitorul Republicii Moldova. Atât ea, cât şi colegii săi, se uită cu încredere spre Europa. Pe parcursul acestor ani, Daniela şi-a pus mereu trei întrebări: Când? Cum? Oare…? Toate sunt legate de integrarea Republicii Moldova.
„Mă obsedează mai mult ca niciodată care va fi soarta Republicii Moldova”
Daniela Catrinescu când este în România… este de fapt acasă. A trece Prutul nu mai înseamnă mare lucru pentru fraţii din Basarabia, şi nici pentru noi. Visul s-a transformat în realitate. Mai întâi a venit cetăţenia, iar acum urmează o altă etapă, transformarea unui alt vis, întâlnirea cu ţara-soră, într-o mare familie europeană. Astăzi, graniţele dintre România şi Republica Moldova aproape că nu mai există, ele apar doar pe hârtie. Tânăra studentă a venit aici, împreună cu mai mulţi colegi, în urmă cu câţiva ani şi a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Craiova. Şi-a făcut mulţi prieteni în Oltenia şi vorbeşte foarte frumos de profesorii din Bănie, dar şi despre colegii basarabeni. Deşi foarte tânără, Daniela s-a impus în faţa colegilor, ea fiind liderul studenţilor basarabeni din Craiova, o perioadă de timp, remodelând într-un fel Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bănie şi schimbând percepţia vizavi de ceea ce înseamnă organizaţie studenţească. După absolvire, Daniela Catrinescu şi-a descoperit şi o altă vocaţie – studiile juridice şi s-a reînscris la o altă universitate, părăsind Craiova. Astăzi, studiază la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, dar păstrează legătura cu Craiova, cu prietenii şi foşti colegi pe care i-a lăsat în Bănie şi speră să revină într-o bună zi.
„Se scrie că avem avantaje, dar şi dezavantaje…”
Daniela Catrinescu s-a alăturat echipei cotidianului „Cuvântul Libertăţii”, devenind pentru o lună de zile, mai precis până la momentul Vilnius – 28 noiembrie 2013, colega noastră. S-a alăturat de fapt proiectului lansat de cotidianul regional „Cuvântul Libertăţii”, care se derulează sub motto-ul „Susţinem Moldova pe calea europeană” şi ne-a scris gândurile ei, vizavi de acest moment, aspiraţiile ei şi ce aşteaptă ea să-i aducă această schimbare. Daniela priveşte şi cu bucurie, dar şi cu rezerve acest moment, nu vrea ca ţara sa să fie doar folosită într-un joc cu mize, doreşte ca toate aceste eforturi să se concretizeze până la urmă în ceva şi să nu fie doar o risipă de energie, timp şi speranţe.
«Reflectăm zilele acestea la o serie de întrebări, dar şi la acest moment-cheie… Mă obsedează mai mult ca niciodată, ecoul întrebărilor „Când?”, „Cum?”, „Oare?” şi care va fi soarta Republicii Moldova. Îmi aleargă prin minte toate răspunsurile… unele citite în această perioadă, pentru altele sunt într-o continuă căutare… Se scrie că avem avantaje, dar şi dezavantaje. Din altă parte aflăm că avem doar avantaje, din alte analize politice şi economice aflăm că avem doar dezavantaje. Şi fără să vreau „mă abat de la drum” şi mai găsesc o întrebare, oare nu suntem noi prea subiectivi cu această problemă?! Mă gândeam, oare nu trecem prin filtrul gândirii şi partea sentimentală a lucrurilor, că suntem noi cetăţenii Republicii Moldova şi este “ea” Republica Moldova patria noastră, patria-mamă…», întoarce pe toate feţele problema integrării în marea familie europeană, Daniela Catrinescu, ca un adevărat avocat.
Tineri doritori de afirmare şi reuşită…
Latura sentimentală a tinerei studente din Republica Moldova se împleteşte cu pragmatismul celor care optează să se ocupe de problemele juridice, serioase, şi îşi continuă astfel propria analiza prezentată mai sus cu o serie de întrebări şi răspunsuri. „În încercarea de a ne detaşa de această trăire n-am fi mai realişti, mai obiectivi?”, se întreabă Daniela Catrinescu. Tânăra nu ezită să ofere răspunsul pe care mulţi îl evită şi anume, acela ca nu cumva intrarea în UE să rămână doar un vis, doar un obiectiv creionat de alţii şi care să fie de neatins. Daniela Catrinescu nu vrea ca după ce Republica Moldova devine un stat membru UE, acest statut să se rezume doar în a oferi forţă de muncă ieftină şi de calitate. „Răspunsul dur nu întârzie să apară! Suntem o ţara care insuflă milă, nimic altceva, suntem o ţară care pune pe masă forţă de muncă, oameni intelectuali, tineri doritori de afirmare şi reuşită, care să-l determine pe vecin indiferent din ce parte ne priveşte, est, vest să investească în noi, în speranţele noastre”, spune Daniela Catrinescu.
„Suntem un teritoriu neutru”
Pentru că de-a lungul anilor s-au scris foarte multe pro şi contra aderare la UE, pentru că există jocuri şi interese, pentru că există şi o oarecare teamă de a privi către viitor, tânăra studentă de la Drept vrea să-şi păstreze optimismul şi să caute şi răspunsurile. Daniela spune că în toate există un interes, istoria vorbeşte în această cheie, dar ar fi de preferat ca de data aceasta să fie vorba doar de un interes nobil care să aducă beneficii cetăţenilor Republicii Moldova. «Nu! Suntem un teritoriu neutru al “mofturilor” politice! Am să citez ideea colegului Cornel Inje, în toate există un interes, şi istoria ne dă numeroase exemple. Suntem statul privit ca un trib care poate fi reeducat, manipulat, dirijat sau lăsat în voia sorţii pentru că ştim să supravieţuim, doar a supravieţui, nu a trăi! Niciodată nu vom fi ascultaţi, vom fi pionii pe tabla de şah a vecinilor. Vrem mai mult…», spune tânăra din Republica Moldova.
Daniela Catrinescu, studentă la Facultatea de Drept – Universitatea de Vest, Arad: «De aici pleacă pesimismul meu în „visul” Uniunii Europene, în binele din peisajele vestice. Nu am găsit dovezile, promisiunile realiste care să mă scoată din această stare, din starea pesimismului. Poate e doar prezentul trăirilor, doar realitatea de astăzi şi nu-mi rămâne decât să sper. Cândva am să o fac, dar, doar încurajată de cei din jur, de cei în care mă regăsesc!».