În luna octombrie – 26 contracte de finanţare pentru „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”

0
89

În luna octombrie au fost semnate 26 contracte de finanţare în cadrul DMI 4.3 ”Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”,  cu o  valoare nerambursabilă totală de aproximativ 4.1 milioane Euro. Contractele semnate au ca obiectiv achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi, moderne pentru activităţi precum: prelucrare material plastic, construcţii, întreţinere corporală, producţie publicitară audio-video, dotare cabinete medicale, service auto, modernizare/construire pensiuni turistice, comunicaţii electronice audiovizuale şi date pe infrastructura de fibră optică, organizarea de evenimente socio-culturale în aer liber, spălătorie auto, etc. „Până la această dată, la nivelul regiunii, au fost contractate şi se află în implementare 396 de proiecte, în valoare totală solicitată de aprox. 546.73 mil. Euro, ce acoperă toate domeniile de intervenţie ale Programului Operaţional Regional. Dintre acestea, 208 sunt implementate în cadrul domeniului 4.3 “Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”. Acestea beneficiază de finanţare nerambursabilă de peste 29,8 milioane de euro”, a subliniat Marilena Bogheanu, directorul executiv al ADR SV Oltenia.