Ultimul bilanţ al cutremurului din Turcia: 264 de morţi şi 1.300 de răniţi

0
367

Seismul cu magnitudinea 7,2 pe scara Richter care a zguduit, duminică, provincia Van, din estul Turciei, s-a soldat cu 264 de morţi şi circa 1.300 de răniţi, conform unui nou bilanţ, prezentat ieri de ministrul turc de Interne, Idris Naim Sahin, citat de AFP şi Reuters. Autorităţile pentru situaţii de urgenţă au precizat că seismul a provocat distrugerea a 970 de clădiri în zona epicentrului. Pierderile de vieţi omeneşti s-au înregistrat în principal în oraşul Van, capitala provinciei cu acelaşi nume, şi în districtul Ercis, zona cea mai afectată. La Ercis, aglomerare de aproape 100.000 de locuitori, s-au înregistrat pagube masive şi numeroşi locuitori au părăsit oraşul, lipsit de electricitate şi apă. În oraşele Van şi Ercis, salvatorii depun mari eforturi pentru a-i ajuta pe posibilii supravieţuitori, prinşi sub dărâmături. Ei au lucrat toată noaptea, pe un frig pătrunzător, la lumina torţelor sau a generatoarelor, în timp ce numeroşi supravieţuitori şi-au petrecut noaptea în corturi sau sub cerul liber. Semiluna roşie a ridicat corturi în aceste localităţi şi a distribuit provizii. Premierul Recep Tayyip Erdogan a vizitat oraşul Van în noaptea de duminică spre luni, pentru a evalua amploarea pagubelor.

Sute de salvatori, însoţiţi de câini, încearcă, încă, la aproape 24 de ore după violentul seism de duminică, să descopere supravieţuitori. Oamenii încearcă şi ei să pună umărul la acest efort, căţărându-se pe bucăţile de beton în căutarea unor eventuali supravieţuitori. Poliţia face, însă, eforturi să-i îndepărteze pe curioşi şi pe eventualii hoţi, pentru a face loc salvatorilor. Locuitorii fac apel la autorităţi pe Twitter, pentru a le determina să intervină în locuri precise. Nu mai puţin de 1.300 de salvatori, 145 de ambulanţe, şase batalioane ale armatei şi mijloace aeriene au fost trimise la faţa locului. Acest seism este cel mai puternic produs în ultimii ani în Turcia, ţară care s-a confruntat frecvent cu cutremure de mare intensitate.