Salbă de medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori (EJOI 2022), obţinută de elevii români

0
410
Un nou succes pentru şcoala românească de informatică: elevii români au obținut două medalii de aur, patru de argint, una de bronz și o mențiune specială în cadrul Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI 2022), după cum anunță Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), care pregătește olimpicii români pentru competiții la informatică, într-o postare pe Facebook. “Rămânem singura țară care obține medalie de Aur la fiecare ediție desfășurată”, anunță profesorii antrenori ai copiilor, precizări preluate de edupedu.ro.

FOTO: SEPI/Facebook.com

Conform datelor prezentate, peste 170 de concurenți din 132 de țări au participat la acest eveniment găzduit de Ucraina, în format online. Olimpicii români au participat din București, de la un centru care le-a asigurat tehnologia pentru a putea rezolva problemele de concurs. Potrivit regulilor de concurs, participanții sunt născuți după 31 decembrie 2006. Competiţia s-a desfășurat din 19 septembrie și urmează să se închidă atăzi, 25 septembrie, cu o ceremonie specială, desfășurată tot online. Elevii au avut de rezolvat probleme pe 20 și pe 22 septembrie. Pe 19, luni, în prima zi, au avut o sesiune de familiarizare cu mediul de concurs.

Iată premiile obținute, după cum notează SEPI:

  • Savu Ștefan Cătălin, C.N. “I.L. Caragiale” / Centrul Județean de Excelență Ploiești – medalie de aur
  • Voicu Mihai Valeriu, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – medalie de aur
  • Chenglin Shang, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – medalie de argint
  • Rebengiuc Mircea, C.N. de Informatică “Tudor Vianu”, București – medalie de argint
  • Dumitru Alexandru, C.N. “I.L. Caragiale” / Centrul Județean de Excelență Ploiești – medalie de argint
  • Dima Alexandru, Școala Gimnazială Internațională “Spectrum”, Cluj Napoca – medalie de argint
  • Guba Daniel, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – medalie de bronz
  • Mateescu Alexandru, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – mențiune de onoare

Team Leader a fost Bunget Mihai de la C.N. “Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu, iar Deputy Leader – Iordache Ioan-Bogdan de la Universitatea București.

Foto: SEPI / Facebook.com

Aceste rezultate vin după performanța de acum trei săptămâni de la Balcaniada de Juniori de la Dorohoi, unde România a obținut patru medalii de aur și patru de argint. “Rezultatele de acum au și câteva frumoase semnificații:

  • Locul 1 în clasamentul pe țări
  • Rămânem singura țară care obține medalie de Aur la fiecare ediție desfășurată
  • Ștefan Savu obține a doua medalie de Aur la EJOI, după cea de anul trecut, la Ploiești“, mai scriu cei de la Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică.
Foto: SEPI / Facebook.com
Ingredientul secret: continuitatea, spun profesorii antrenori

“Fără a minimiza performanțele concurenților din celelalte țări participante, am încercat să îmi explic ce au avut copiii români în plus. A devenit de notorietate că avem în țară antrenori de foarte mare valoare, că există centre extrem de puternice de pregătire, că selecția este una profesionistă, că suportul moral venit din partea părinților are rolul său incontestabil. Totuși, fără a exclude nimic din acești factori decisivi, parcă lipsește ceva din ecuație.

Ce au avut Ștefan, Mihai & CO în plus. Care a fost ingredientul suplimentar care a adus România pe poziția de campioană. Opinia mea este că acel ingredient secret are un nume: continuitate“, scrie pe Facebook profesorul de informatică Adrian Panaete, coordonator al loturilor de informatică la seniori, profesor antrenor al olimpicilor.