SUA: Democraţii au lansat o anchetă pentru destituirea lui Donald Trump

0
360
Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a anunţat deschiderea unei anchete împotriva lui Donald Trump, acuzat de abuz de putere. După întâlnirea de ieri după amiază, cu liderii mai multor comisii parlamentare, Nancy Pelosi are programată astăzi o conferinţă de presă, la ora locală 17.00 (la Washington). Camera Reprezentanţilor dominată de democraţi întenţionează deschiderea unei anchete pentru impechment contra lui Donald Trump, prima etapă a unei proceduri de destituire. Se va examina dacă Donald Trump a căutat să obţină ajutorul Ucrainei în aflarea de informaţii suscceptibile de compromitere a lui Joe Biden, favorit pentru investitura democrată la alegerile prezidenţiale din 2020. În centrul dezbaterii se află convorbirile telefonice de astă vară, între preşedintele american şi cel ucrainian. Donald Trump a admis că s-a vehiculat numele lui Joe Biden şi a fiului său Hunter, care lucreză pentru un grup gazier ucrainian începând cu 2014, dar nu a făcut niciun fel de presiune. De asemenea a mai anunţat că transcriptul complet –declasificat- al discuţiilor va fi făcut public. „Activităţile dezonorante ale lui Donald Trump trădează jurământul prezidenţial, siguranţa naţională, integritatea procesului electoral. Anunţ prin urmare declanşarea procedurii oficiale de destituire” a declarat Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor. Joe Biden a fost acuzat că a făcut presiuni pentru demiterea procurorului Yuri Lutsenko care investiga combinaţiile în care era implicat fiul său, aflat în fruntea companiei Burisma Holdings. Ancheta fusese ordonată de procurorul general al Ucrainei, Viktor Sokin, demis de Parlamentul ucrainian la 29 martie 2016.