„Cartea de identitate”

0
422

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 27 septembrie 2019, începând cu ora 12:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea proiectului „Cartea de identitate”. Proiectul are caracter cultural-artistic, educativ, social și comunitar. Prin intermediul acestuia, comunitățile din zece orașe ale României vor beneficia de acces democratic la resurse și opere culturale, artistice și identitare, de patrimoniu cultural național, dar și din categoria operelor fundamentale.

Prin intermediul bibliotecilor publice din cele zece orașe incluse în turneu – Craiova, București, Bacău, Brăila, Timișoara, Galați, Arad, Dumbrăveni-Suceava, Satu Mare și Odorheiul Secuiesc -, comunitățile vor primi în dar peste 1000 de cărți din categoria operelor fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă și Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte și alte edituri ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România – APLER.

Aceste daruri de carte vor fi marcate prin conferințe și recitaluri publice. La Craiova, sunt invitați prof.univ.dr. Silviu Angelescu, prof.univ.dr. Nicu Panea, iar moderatorii evenimentului vor fi scriitorul Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER, și Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Am ales să lansăm programul Cartea de identitate la Craiova și pentru faptul că APLER a premiat, anul trecut, în 2018, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova cu  „Premiul Cea mai bună bibliotecă a anului 2017”,  pentru realizarea „Bibliotecii Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” și pentru începerea unicului proiect din România – Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Astfel, îi onorăm pe craioveni cu câteva titluri din categoria operelor fundamentale, care, iată, grație energiei creatoare a academicianului Eugen Simion, au ajuns în această lună la cel de-al 251-lea titlu. Suntem bucuroși că putem face această donație substanțială craiovenilor, grație sponsorizării făcute de Loteria Română, o instituție care, de altfel, este finanțatorul proiectelor culturale din România prin Administrația Fondului Cultural Național, a declarat Dan Mircea Cipariu.

Alegerea Craiovei, a Bibliotecii Aman, în mod implicit, ca prim popas în cadrul turneului de promovare a identității naționale prin operele literare și culturale fundamentale reprezintă o onoare majoră pentru care le mulțumim colegilor de la APLER. Dotarea unui număr de 10 biblioteci publice cu lucrările monumentale ale literaturii noastre este un demers pe care nu doar că îl încurajăm, ci îl susținem și promovăm în mod necondiționat. Pentru întărirea și promovării reperelor identitare, proiectele de acest fel sunt cele care se bucură de cel mai mare impact. Suntem deopotrivă convinși și încrezători că publicul craiovean va aprecia această inițiativă, care are rolul de a facilita accesul la operele fundamentale pe care fiecare dintre noi are datoria de a și le însuși și recomanda. De asemenea, suntem încredințați de faptul că zestrea cu care biblioteca noastră se va îmbogăți va constitui un nou punct de interes cititorii și utilizatorii noștri, a declarat Lucian Dindirică.

Turneul „Cartea de identitate” vine să acopere achiziția de carte din categoria operelor fundamentale în bibliotecile publice din România, în condițiile în care, în ultimii ani, bugetul dedicat acestor achiziții a cunoscut reduceri importante în unele biblioteci. Turneul „Cartea de identitate” înlesnește accesul democratic al comunităților din zece orașe ale României la resurse culturale de patrimoniu cultural național, luptând pentru formarea și educarea unui public de opere literare canonice, identitare, europene și naționale. Astfel, programul asigură, într-o formulă interactivă, atât creșterea gradului de competență culturală, cât și accesul la cultură a tuturor beneficiarilor proiectului.

Silviu Angelescu s-a născut la 24 ianuarie 1945, în București. Folclorist, etnolog, antropolog, teoretician literar, eseist și prozator, eminent profesor al Facultății de Litere a Universității din București. Studii: Facultatea de Filologie a Universității din București, între 1967 și 1972. Doctor în filologie, în 1983, cu o teză despre portretul literar. Profesor universitar la Catedra de Etnologie și Folclor, Facultatea de Litere a Universității București. A fost directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române. Lucrări publicate (selectiv): „Portretul literar”, Editura Univers (1985) – Premiul „G. Călinescu” al Academiei Române pentru critică literară, „Calpuzanii”, Editura Cartea Românească (1988) – Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, „Mitul și literatura”, Editura Cartex (1995), ediția a II-a, Editura Univers (1999), „Legenda”, Editura Cartex (1995).

 Nicu Panea s-a născut în 22 februarie 1961, în Craiova. Este antropolog, profesor universitar la Universitatea din Craiova, membru al Uniunii Scriitorilor din România și este autorul mai multor volume prin intermediul cărora a reușit concilierea bogatei tradiții folcloristice românești cu metodele și problematicile impuse de antropologia culturală contemporană. Domeniile lui de cercetare sunt antropologia urbanului („Zeii de asfalt”, București, Cartea Românească, 2001, „Orașul subtil”, București, Editura Etnologică, 2013, premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române) și teoria ritualului („Gramatica funerarului”, Craiova, Scrisul Românesc, 2003, ediția italiană, Torino, 2014, ediția rusă, Sankt-Petersburg, 2017, „Pâinea, vinul și sarea. Ospitalitate și moarte”, Craiova, Scrisul Românesc, 2005).

Dan Mircea Cipariu s-a născut în 7 septembrie 1972, la București. Este licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra). În 2007, volumul său de poeme, „Tsunami” (Editura Brumar, 2006), a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ,,Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între 2011 și 2018, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro CulturArt, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.AgențiadeCarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său „Singurătatea vine pe facebook”, publicat în 2012, la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

 Lucian Dindirică s-a născut în 10 decembrie 1978, în Craiova. Este licențiat în teologie și istorie și a absolvit două programe de master în Cercetarea și Conservarea Mărturiilor Istorice, respectiv Dezvoltare Regională. În 2011, a obținut titlul de doctor la Universitatea „Ovidius” din Constanța cu lucrarea „Miron Cristea – Patriarh, Regent și Prim-Ministru” (lucrare distinsă în 2012 cu Premiul „Dimitrie Cantemir” al Academiei Oamenilor de Știință din România).. A publicat, în calitate de autor, coordonator, coautor, editor, referent științific sau traducător, 23 de volume, respectiv 31 de articole și studii științifice. În prezent, este manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și președinte al Comisiei Naționale a Bibliotecilor din România. În 2015 a fost distins cu Ordinul „Sf. Ioan Gură de Aur” al Patriarhiei Române pentru merite deosebite în păstrarea dreptei credințe și promovarea culturii creștine. Pentru politicile publice promovate și implementate, a fost distins cu premii pentru management cultural național și internațional și strategii culturale de către Academia Internațională „Mihai Eminescu”.