Barcelona câştigă cu Villarreal, dar Messi s-a accidentat

0
394

Cu Messi, Suarez și Griezmann titulari, Barcelona conducea 2-0 după primul sfert de oră din meciul cu Villarreal. Griezmann a deschis scorul din centrarea lui Messi, iar Arthur a făcut 2-0. Santi Cazorla a redus diferenţa până la pauză.

Revenit după ce cu o seară înainte primise titlul de cel mai bun jucător din lume la Gala FIFA The Best, Leo Messi s-a accidentat şi a fost schimbat cu Dembele la pauză. Messi a acuzat dureri la mușchii aductori.

Barcelona are 10 puncte după primele 6 etape şi sâmbătă joacă la Getafe. Tot marţi s-au mai jucat meciurile: Betis – Levante 3-1 şi Valladolid – Granada 1-1. Real Madrid joacă miercuri cu Osasuna, pe Bernabeu.