Suedia: Premierul Stefan Lofven în… aşteptare, pentru o nouă nominalizare!

0
393

La două săptămâni de la alegerile legislative, Parlamentul suedez – Riksdag – şi-a ales noul preşedinte, în persoana unui conservator, susţinut de extrema dreaptă (Democraţii suedezi), Andreas Norlen (45 ani), care a primit 203 voturi din 349. Dacă postul comportă prerogative mai mult protocolare, el reprezintă însă cea mai înaltă demnitate, pentru care se fac alegeri în Suedia. Andreas Norlen a anunţat fără întârziere că este dispus pentru un vot de încredere în favoarea premierului în funcţie, social-democratul Stefan Lofven, dar democraţii suedezi prin liderul lor, Jimmie Akesson, se opun unei asemenea desemnări. Social-democraţii s-au plasat pe primul loc, în alegerile legislative (27,7%), dar rezultatul obţinut a fost considerat cel mai slab din istoria lor.