Gary Kurtz, producătorul primelor două filme din seria ”Star Wars”, a decedat

0
350

Producătorul primelor două filme din seria ”Star Wars”, Gary Kurtz, a decedat de cancer la vârsta de 78 de ani, a anunţat familia cineastului într-un comunicat dat luni publicităţii. Producătorul născut în Los Angeles a devenit celebru după colaborarea cu regizorul George Lucas. Cei doi au înregistrat un prim succes cu ”American Graffiti” în 1973. Au urmat primele două filme din seria ”Star Wars” – ”A New Hope” (1977) şi ”The Empire Strikes Back” (1980) -, celebra franciză care continuă şi în prezent.