Despre agricultura viitorului, la Universitatea din Craiova

0
445

În perioada 27-29 septembrie 2018, Facultatea de Agronomie (Universitatea din Craiova) organizează două conferinţe internaţionale: a 47-a ediţie a Conferinţei Europene a European Society for New Methods in Agricultural Research/ Societatea europeană pentru noi metode în cercetarea agricolă (ESNA), precum şi a 14-a conferinţa anuală „Durable Agriculture – Agriculture of the Future”. Cele două conferinţe se reunesc sub tema „Agriculture, cadastre, silviculture, food-science and technologies” (Agricultură, cadastru, silvicultură, ştiinţa alimentaţiei şi tehnologii).

Deschiderea oficială va avea loc joi, 27 septembrie, ora 10.00, Aula ,,Alexandru Buia”, Facultatea de Agronomie, str. Libertăţii nr. 19 şi vor susţine lucrări în plen invitaţi din Polonia, Turcia şi Serbia. Alături de cercetătorii craioveni va veni şi prof. dr. eng. Vlado LIČINA (Universitatea din Belgrad), preşedinte al ESNA.

ESNA este o societate internațională înființată în Wageningen (Olanda) în 1969, cu scopul de a face schimb de idei și tehnici de promovare a dezvoltării științelor agricole. Domeniul de aplicare inițial – coordonarea cercetării în domeniul aplicării tehnicilor nucleare în agricultură – s-a schimbat treptat, iar acum societatea acoperă și aspecte legate de protecția mediului și aplicarea de noi metode și biotehnologii în cercetarea agricolă. Societatea organizează întâlniri anuale în diferite țări europene, iar programul științific este dedicat problemelor fundamentale și aplicate din zonele menționate.