Monica Niculescu a pierdut finala la Seul

0
338

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă în trei seturi, 6-0, 2-6, 6-0, de spaniola Lara Arruabarrena, în finala turneului WTA de la Seul (226.750 dolari).

Niculescu (28 ani, locul 55 WTA), cap de serie numărul 5 la această competiţie, s-a înclinat în faţa adversarei sale după o oră şi 51 minute de joc.

Reprezentanta ţării noastre a fost recompensată cu un cec în valoare de 21.400 dolari şi 180 puncte WTA pentru participarea la acest turneu.Lara Arruabarrena, în vârstă de 24 ani, aflată pe locul 90 în ierarhia feminină, reuşise să elimine în semifinalele competiţiei din capitala Coreei de Sud o altă jucătoare română, Patricia Țig, de care a dispus sâmbătă cu 6-1, 6-2.Anul trecut, titlul la Seul a fost câştigat de Irina Begu, eliminată acum în optimi.