Siria: Vladimir Putin îl va întâlni pe Barack Obama

0
356

În ofensiva pe dosarul sirian, dorind să-l menţină pe aliatul său Bachar Al-Assad în centrul jocului, Vladimir Putin îl va întâlni, luni, la New York, pe Barack Obama, pentru prima dată după doi ani. În cadrul unui interviu pentru canalul american CBS, din care au fost difuzate, ieri, extrase, preşedintele rus susţine în continuare că singurul mijloc de  a pune capăt războiului din Siria este salvarea omologului său, Bachar Al-Assad. „Nu există altă soluţie la criza siriană, decât ranforsarea structurilor guvernamentale şi ajutorul în lupta contra terorismului”, aluzia fiind la lupta contra SI. Mai multe capitale, în ultimele zile, inclusiv Berlinul şi Ankara, au inclus preşedintele sirian, ca actor, în căutarea unei soluţii la conflict. „Moscova şi Washingtonul pot găsi domenii de cooperare în chestiunea siriană, dacă Rusia care îşi întăreşte prezenţa militară la faţa locului nu caută să-l apere pe Bachar Al-Assad”, a estimat secretarul de stat pentru Apărare Ashton Carter. „Nici cu el nici fără el”, aceasta pare să fie în ultimele zile orice discuţie legată de Bachar Al-Assad, Washingtonul şi Londra acceptând în premieră un calendar „negociabil”. Aflaţi în relaţii glaciale, din cauza crizei ucrainiene, preşedintele rus Vladimir Putin şi cel american Barack Obama nu s-au mai întâlnit din iunie 2013 (Irlanda de Nord).