Paisprezece candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni

1
388

Paisprezece candidaţi s-au înscris la Biroul Electoral Central (BEC) pentru a intra în cursa alegerilor prezidenţiale până marţi seară, 23 septembrie, la ora 24. Aceştia sunt Victor Ponta, din partea Alianţei PSD-PC-UNPR, Klaus Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală), Călin Popescu-Tăriceanu (Partidul Liberal Reformator), Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România), Dan Diaconescu (Partidul Poporului — Dan Diaconescu), Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariţei (Prodemo) şi Szilagyi Zsolt, din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania. În cursa prezidenţială s-au înscris şi trei independenţi — Teodor Meleşcanu, Monica Macovei şi Gheorghe Funar. Până pe 25 septembrie, la BEC are loc înregistrarea sau respingerea candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Până pe 26 septembrie se pot formula contestaţii în scris la Curtea Constituţională a României (CCR) privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor sau a semnelor electorale. Contestaţiile se fac de către candidaţi, partide politice, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice, alianţe electorale şi alegători. Candidaţii au timp până pe 27 septembrie să se decidă dacă renunţă la candidatură. Cei care renunţă o pot face printr-o declaraţie pe propria răspundere care se depune la BEC. Candidaturile rămân definitive la 28 septembrie. Judecătorii CCCR s-au întrunit, ieri, pentru a soluţiona trei sesizări în cazul candidaturii lui Ponta, două în cazul lui Tăriceanu, una în cazul Monicăi Macovei şi una în cazul lui Iohannis, contestaţiile fiind formulate de alegători. CCR a respins, marţi, trei contestaţii depuse împotriva lui Ponta şi a lui Macovei, iar duminică două în cazul liderului PSD.

Traian Rece, preşedintele interimar al Partidului Democraţiei Sociale (PDS) – care l-a susţinut pe Teodor Meleşcanu în campania de strângere a semnăturilor pentru prezidenţiale, a declarat ieri, la B1 TV, că prima discuţie cu fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) despre candidatură a avut loc acum circa trei luni. Traian Rece (fost membru PSD şi PD) susţine că a cheltuit din banii firmelor sale 200.000 euro pentru strîngerea semnăturilor şi anunţă că partidul său nu îl mai sprijină pe Meleşcanu după ce acesta s-a dezis public de PDS. În acest sens, Rece spune că a trimis o înştiinţare la Biroul Electoral Central prin care anunţă că PDS i-a retras semnăturile strînse lui Meleşcanu. Conform lui Traian Rece, “Meleşcanu m-a chemat acasă să-l ajut, pentru că aveam experienţă în două campanii electorale”, şi dezvăluie că, înainte de interviul de marţi, de la Realitatea TV, Meleşcanu i-a spus că PDS trebuie să facă un pas în spate, pentru că e perceput drept partid extremist de stînga. Traian Rece a anunţat şi că va depune o contestaţie la BEC pentru ca Meleşcanu să nu mai poată candida, având în vedere că partidul care l-a susţinut şi-a retras sprijinul. Mai mult, el a menţionat că va încerca să-şi recupereze cei 200.000 euro de la Meleşcanu. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat ieri, pentru Agerpres, că „domnul Meleșcanu și-a depus candidatura ca independent, însoțită de peste 200.000 de semnături. Singurul care poate retrage candidatura este Teodor Meleșcanu, printr-o cerere pe propria răspundere”.

Traian Rece a fost senator şi trezorier PSD la sfârşitul anilor 90, scrie B365.ro, care dezvăluie că acesta a fost implicat în una dintre cele mai mari reţele de rambursare ilegală a TVA-ului, demontată de poliţişti în anul 2000, în urma căreia nu a fost însă condamnat.

1 COMENTARIU

  1. daca rominia nu ar fi ajuns colonia UE romina se trezea in 1989 si neintorceam la regat NU AM MAI FI AVUT CANDIDATI PENTRU presedite ca in 25 deani am consumat mild lei pentru alegeri si cu acest bani rominia a fi fost ca o floare dar acu avem cei mai multi someri si analfabeti a instalat capitalizmul salbatic am lasat sa sedistruga industria agricultura cultura invatamintul un popr bezmetic

Comments are closed.