Privatizarea Oltchim: Actul întâi, un eşec previzibil

0
381

Contractul dintre Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) şi Dan Diaconescu, după adjudecarea licitaţiei privind privatizarea Oltchim, nu a fost semnat ieri, aşa cum se anticipa. Premierul Victor Ponta a şi declarat într-o conferinţă de presă că Dan Diaconescu „nu are nici un leu” şi trebuie să plătească în zece zile 45 milioane euro (203 milioane lei). La rândul său, Dan Diaconescu, la ieşirea din sediul Ministerului Economiei, a spus că nu a putut semna acest contract întrucât lipsesc „clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim”. Clamarea insistentă a „intereselor poporului” făcută de câştigătorul licitaţiei nu s-a estompat, deşi eşecul privatizării, după toate aparenţele, a fost minuţios pregătit, alimentat cu măsuri îndeplinite fără greşeală. Dan Diaconescu nu putea fi împiedicat să participe la această licitaţie, spun analiştii, după ce a prezentat scrisoare de confort, dar nu de garanţie bancară, care presupunea că nu are bani. Ar fi pozat în victimă şi ar fi acuzat Guvernul şi USL că blocează intenţionat privatizarea. Şi-a jucat însă rolul în care a fost distribuit, fiindcă acesta îi convenea pentru propria campanie electorală. Chiar dacă altul ar fi fost costul caietului de sarcini, procurat de 12 firme, şi chiar dacă erau invocate clauze privind specializarea în domeniu a licitatorului, obstrucţionarea participării genera un scandal fără margini. Dacă va plăti sau nu va plăti este o întrebare la care răspunsul va veni cât de curând. Dan Diaconescu a omis, însă, un detaliu: legislaţia economică nu permitea ca banii încasaţi de la cumpărător să fie remişi Oltchim pentru salarii. Asul din mânecă al Guvernului este absenţa scrisorii de garanţie şi, de ce nu, oferta depusă de Dan Diaconescu, potrivit căreia, alături de cumpărător se mai află un consorţiu internaţional, cu o cifră de afaceri de peste 8,5 miliarde euro. Adevărul este că momentul ales pentru vânzarea combinatului n-a fost deloc inspirat: fluxul tehnologic întrerupt, mii de protestatari în curte şi un munte de datorii. Asta îi mai lipsea Guvernului. Problemele mari au apărut odată cu vânzarea Arpechim, platforma industrială din Piteşti, baza de materii prime pentru Oltchim. Reprezentanţii salariaţilor acuză, la rândul lor, ambele părţi că „trag de timp”. Motiv suficient ca Adriean Videanu, prim-vicepreşedinte PDL, fost ministru al Economiei în Guvernul Emil Boc, să-l acuze aiuristic pe Victor Ponta că este vinovat de închiderea combinatului Oltchim. Nici reacţia premierului n-a lipsit: „După cum vedeţi, trebuie să reparăm noi toate hoţiile şi toate relele făcute de PDL: cea mai mare hoţie, ani de zile de căpuşare de către firmele PDL, sute de milioane euro din bani publici, băgaţi de hoţul hoţilor, domnul Videanu”. Lucrurile rămân însă încurcate, mai ales că acţionarul minoritar, PCC SE, are interese distribuite cu precădere în alte ţări. Asistăm la o partidă nebună de şah, sau pur şi simplu privatizarea a fost gândită ca o şuşanea în care să-şi rupă gâtul Dan Diacomnescu, politician aflat în ofensivă electorală? Problema Oltchim nu s-a născut astăzi sau ieri. Şi poate nu s-ar fi ajuns aici dacă guvernarea PDL n-ar fi băgat problema sub preş, oferind cu generozitate „calmante şi somnifere”, cum opinează senatorul de Dolj Mircea Geoană. Tabloul e mult mai larg şi primul care contează e interesul salariaţilor şi al municipiului Râmnicu Vâlcea. Fiindcă politica de orice fel se face pentru oameni. Salvarea Oltchim este o problemă fundamentală a actualului guvern. Şi tocmai din această perspectivă, nu lipsit de interes este un comentariu al postului de radio Vocea Rusiei – postul oficial al Kremlinului – care vorbeşte despre „dimensiunea neserioasă, balcanică, pur românească, a scandalului privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, ce nu poate ascunde câteva elemente grave, cu posibile consecinţe teribile pentru economia şi stabilitatea politică a ţării”. Comentariul este nejustificat de acid, deşi, în mod public, premierul Victor Ponta nu şi-a ascuns dorinţa participării unui puternic investitor rus. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a venit cu următoarele precizări: „S-au demarat procedurile pentru acordarea unui ajutor de salvare, pentru şase luni, sub formă de împrumut, la dobânda pieţei, care se va restitui şi se va notifica Comisiei Europene. Apoi, mai există şi un plan B în ceea ce priveşte privatizarea Oltchim”.