Manevre militare internaţionale în Golful Persic

0
346

Douăzeci de ţări, sub comanda Marinei americane, vor participa, pe parcursul acestei săptămâni, în Golful Persic, la un exerciţiu internaţional botezat Incmex, se precizează într-un comunicat al Cartierului general regional al forţelor navale americane din Bahrein. Acesta a ţinut să mai sublinieze caracterul „global defensiv” al exerciţiului. Flotila internaţională efectuează această operaţie pentru „asigurarea libertăţii de navigaţie în apele internaţionale din Orientul Mijlociu” şi „promovarea stabilităţii regionale”. Navele angajate „vor răspunde unui atac simulat, sub formă de minare a apelor internaţionale, eliberând rutele maritime pentru respectarea libertăţii de navigaţie”. Responsabilii militari americani asigură că aceste manevre nu vizează în particular Iranul. „Tema exerciţiului este minarea şi contribuţia la un efort internaţional pentru debarasare”, a spus şeful forţelor navale americane în zona Golfului, viceamiralul John Miller. Cotidianul „New York Times” din 10 septembrie a.c. a menţionat că guvernul Barack Obama va accentua presiunile asupra Iranului, pentru a demara negocieri serioase şi a evita pericolul unei operaţiuni preventive israeliene contra instalaţiilor nucleare iraniene. Duminică, şeful Gardienilor Revoluţiei iraniene, generalul Mohammed Ali Jafari, a ameninţat cu blocarea strâmtorii Ormuz în caz de atac militar contra ţării sale. Acest loc, care închide golful, reprezintă o problemă majoră, deoarece o parte importantă a traficului cu petrol la nivel mondial trece pe acolo. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în aceeaşi zi, a cerut Washingtonului şi lumii să fixeze Teheranului „o linie roşie”, a cărei depăşire nu trebuie făcută, estimând că Iranul deţine 90% din ceea ce este necesar în materia îmbogăţirii Iranului pentru dotarea cu arma atomică. Conducătorii israelieni au ameninţat în mai multe rânduri că vor lovi instalaţiile nucleare ale Iranului dacă sancţiunile şi eforturile diplomatioce ale comunităţii internaţionale nu vor reuşi să convingă Teheranul să pună capăt cercetărilor sale privind arma atomică. La rândul său, şeful Agenţiei Nucleare pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano, a reafirmat luni, 17 septembrie, disponibilitatea sa de a dialoga cu Iranul pentru a risipi îndoielile privind natura programului său nuclear, în cadrul conferinţei generale a Agenţiei de la Viena, în pofida eşecului unei serii de reuniuni de la începutul anului. „Vom continua negocierile cu Iranul privind o abordare structurală vizând oferirea inspectorilor Agenţiei unui acces deplin la site-urile sale”, a mai spus Amano, în faţa a 155 de delegaţii ale statelor membre, la conferinţa generală a AIEA care s-a ţinut vineri la Viena. „Sper să cădem de acord fără întârziere” pe un acord care va fi, apoi, imediat aplicat. În ciuda a numeroase reuniuni, de la începutul anului în curs, ultima la sfârşitul lunii august, şi a unei deplasări la Teheran a lui Yukiya Amano, părţile n-au ajuns la un acord. N-a fost fixată nici o dată pentru o întâlnire apropiată. Una dintre priorităţi rămâne accesul la baza militară Parkin, de lângă Teheran, unde autorităţile iraniene ar deţine, potrivit Agenţiei, procedee pentru testele de explozie nucleară convenţională, ceea ce Iranul neagă. Directorul general al AIEA urma să se întâlnească ieri cu şeful Organizaţiei iraniene pentru energie atomică, Fareydun Abbasi Davani, în timpe Catherine Ashton (n.r. – şefa diplomaţiei din UE) îl va întâlni astăzi, la Istambul, pe omologul său iranian, Said Jalili, pentru prima dată de la întâlnirea de la Moscova, în iunie, pentru ieşirea din impasul negocierilor.