COMPEDIT proiectul detraining pentru dezvoltarea carierei – aproape de final

0
362

După aproape doi ani de activitate intensă în dezvoltarea resurselor umane în domeniul editorial din România, proiectul COMPEDIT „Creşterea competitivităţii economice prin orientarea profesională, calificarea şi recalificarea persoanelor din sectorul editorial” se apropie de final, o ocazie de a contabiliza şi a recapitula rezultatele proiectului. Iar acestea nu sunt deloc neglijabile. Oraşul Craiova a fost de la bun început important în planificarea proiectului. Aceasta pentru ca aici domeniul editorial este deosebit de activ, iar cursurile gratuite de calificare şi recalificare profesională oferite în cadrul proiectului constituie avantaje majore pe piaţa muncii pentru craiovenii angajaţi în această activitate.  

Între 19 şi 23 septembrie 2011, la Craiova a avut loc ediţia târgului de carte Gaudeamus dedicat cărăii şcolare. În viziunea COMPEDIT, târgurile de carte sunt evenimente deosebite, care dovedesc dinamica sectorului editorial, iar promovarea proiectului depinde în mare măsură de aceste manifestări ale industriei cărţii. Recunoscând oportunitatea de a găsi adunaţi în acelaşi loc atât potenţialii beneficiari ai cursurilor de calificare oferite de proiect, cât şi angajatorii din editurile româneşti, echipa proiectului nu putea rata oportunitatea de a prezenta avantajele proiectului în cadrul acestor evenimente. Astfel echipa proiectului a fost prezentă la Târgul Gaudeamus, în Craiova, în 2011 şi 2012.

Cursuri de operator PC

Toamna anului 2011 a marcat o etapă importantă a desfăşurării proiectului în Craiova, întrucât pe langă prezenţa în cadrul târgului de carte, COMPEDIT a inaugurat aici cursurile de operator PC. Grupele şcolarizate în cadrul cursului sunt o garanţie a dezvoltării viitoare a domeniului editorial craiovean. De altfel în toate cursurile gratuite organizate în ţara, soluţia COMPEDIT la această problemă reală a calificarii în domeniul editorial au constituit-o cursurile specializate în meserii de care domeniul editorial avea şi are nevoie. Serii de “studenţi” ai cursurilor de calificare s-au pregătit în meseriile de designer de pagini web, tehnoredactor – prelucrare de text şi imagini, operator calculator – introducere, validare şi prelucrare de date; secretar – operator birotică; inspector de resurse umane. La nivel naţional, cursurile au fost urmate de 426 de persoane angajate în domeniul editorial, iar la sfârşitul perioadei de învăţare au susţinut examenul de absolvire.

Un real beneficiu în procesul de învăţare

Majoritatea cursanţilor (362) au obţinut – în urma examenelor exigente – certificatele de calificare eliberate de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Acestea sunt încă o garanţie a noilor abilităţi care în mod cert vor face participanţii mai competitivi pe piaţa muncii. La Craiova dar şi în restul tării care au găzduit cursurile COMPEDIT  au beneficiat de dotare cu tehnologie de ultimă generaţie s-au dovedit un real beneficiu în procesul de învăţare, atragând şi motivând participanţii să dobândească noile abilităţi profesionale. Utile pentru participanţi, cursurile COMPEDIT se dovedesc deopotrivă un beneficiu pentru editurile şi institutiile similare din domeniul editorial. Acestea au acum o bază mai largă de selecţie a personalului calificat, devenind la rândul lor mai pregatite pentru mediul economic concurenţial. Proiectul s-a constituit într-un exemplu despre cum finanţarea europeană poate îmbunătăţi dezvoltarea resurselor umane din România, la un nivel competitiv pe plan internaţional.


Iniţiat de către partenerii ADEPC (Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii) în colaborare cu APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) şi CREA – (Centro Richerche E Attivita Din Italia) ca o iniţiativă inedită de dezvoltare a resurselor umane, proiectul a oferit şi va oferi în continuare cursuri de pregătire, calificare şi recalificare profesională angajaţilor.