Fondul de carte pus la dispoziția craiovenilor care vin să se relaxeze la Water Park s-a îmbogățit cu peste 1000 de titluri

0
312

              Fondul de carte pus la dispoziția craiovenilor care vin să se relaxeze la Water Park s-a îmbogățit cu peste 1000 de titluri.

Zilele acestea, bibliotecarii de la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” au transportat la complexul acvatic un fond impresionant  de carte, pentru toate vârstele și din mai multe domenii, venind astfel în sprijinul craiovenilor care, atunci când vin la complexul acvatic, vor să citească o carte bună în timp ce se relaxează.

Proiectul „Summer Books & Water Library” a fost demarat în luna august 2017 și face parte din seria inițiativelor luate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, menite să scoată cărțile din bibliotecă pentru a le aduce mai aproape de cititori.

Primul proiect derulat în acest sens a fost „Biblioteca Stradală”, în anul 2012, când, în mai multe zone din oraș au fost amplasate rafturi cu cărți, pentru craiovenii iubitori de lectură în aer liber. În anul 2015, alte asemenea rafturi au fost amplasate în trenurile Hyperion și în incinta Aeroportului Craiova, pentru cei care călătoresc pe calea aerului sau pe calea ferată, în cadrul proiectelor „Flying Books” și „Books on tracks”.

Cel de-al patrulea proiect având aceeași misiune „Summer Books & Water Library”, s-a bucurat de accelași succes, iar bibliotecarii au înnoit permanent fondul de carte.