1,147 milioane de pensionari au primit indemnizaţie socială

0
267

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.147.273 în luna august 2022, cu 225 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.025.114 erau pensionari din sistemul public iar 122.159 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor. În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 374 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 433 lei), Maramureş (428 lei) şi Cluj (416 lei). Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.245 şi în judeţele Suceava (41.473 pensionari), Dolj (37.681), Iaşi (36.433) şi Prahova (35.019).