Vom putea dinamiza exportul de ovine în Iordania?

0
388

oi3La invitaţia ministrului român, Achim Irimescu, omologul său din Iordania a efectuat, timp de patru zile, o vizită de lucru în România alături de secretarul general pentru resurse zootehnice din regat. Oficialii iordanieni împreună cu o delegaţie condusă de ministrul Achim Irimescu s-au deplasat în teritoriu la mai multe ferme de ovine din judeţele Tulcea şi Constanţa în localităţile Saraiu, Baia, Corbu şi Viişoara. România este principalul exportator de oi pe piaţa iordaniană, iar regatul iordanian exportă legume şi fructe pe piaţa românească şi se doreşte consolidarea acestor activităţi, fapt pentru care se acordă o importanţă deosebită relaţiei dintre cele două ţări, din punct de vedere al agriculturii.

          La invitaţia ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, în perioada 21 – 24 august 2016, ministrul Agriculturii din Regatul Haşemit al Iordaniei, Dr. Rida A. Shibli, a efectuat o vizită de lucru în România, alături de secretarul general pentru resurse zootehnice din Iordania, dr. Munther Al Refai. În cadrul vizitei, încă de luni, 22 august 2016, oficialii iordanieni împreună cu o delegaţie condusă de ministrul Achim Irimescu s-au deplasat în teritoriu la mai multe ferme de ovine din judeţele Tulcea şi Constanţa în localităţile Saraiu, Baia, Corbu şi Viişoara. Din delegaţia Iordaniei a mai făcut parte şi ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Haşemit al Iordaniei în România, E.S. Dl. Saker Malkawi.oi2

Deschiderea de noi pieţe, obiectiv ministerial

          În acest context, Achim Irimescu a afirmat: „În sectorul creşterii ovinelor, la rasele de carne şi lapte, România a evoluat foarte bine în ultimii ani şi dispune de calitatea căutată de ţările arabe. Îmi doresc să reuşim să ducem la export cât mai mult, acesta fiind unul dintre obiectivele propuse pentru mandatul de ministru – deschiderea de noi pieţe. Tocmai de aceea, sperăm prin vizita ministrului Agriculturii din Regatul Haşemit al Iordaniei să punem în contact direct producătorii şi importatorii,  reuşind să creştem astfel eficienţa din punct de vedere al producătorului”.

          Reamintim că, în urma semnării Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea în domeniul agriculturii dintre Ministerul Agriculturii din Regatul Haşemit al Iordaniei şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România relaţiile de colaborare au fost dinamizate şi cu ocazia vizitei ministrului Achim Irimescu în Iordania în luna aprilie 2016, în ultima perioadă având loc mai multe contacte la nivel înalt şi de experţi. România este principalul exportator de oi pe piaţa iordaniană, iar Iordania exportă legume şi fructe pe piaţa românească şi se doreşte consolidarea acestor activităţi, fapt pentru care se acordă o importanţă deosebită relaţiei dintre cele două ţări, din punct de vedere al agriculturii.oi4

Medicii sanitar-veterinari s-au pus de acord

          În continuarea vizitei din teren, ministrul Irimescu a avut întâlniri marţi, 23 august 2016, la sediul MADR cu delegaţia din Iordania. Autorităţile sanitar-veterinare din România şi Iordania au agreat modelele de certificate pentru ovinele, caprinele, bovinele vii destinate sacrificării. O soluţie pentru a nu mai exista sincope în livrarea de animale vii în Iordania o reprezintă zonarea, care să asigure izolarea unor eventuale noi focare, dar să lase liberă comercializarea animalelor vii din zonele neafectate; în acest fel se va evita blocarea totală a exportului de animale vii spre Iordania, consecinţă a prezenţei focarelor de “Limbă Albastră”.  Dacă activitatea de zonare demarată de partea română va fi în concordanţă cu normele OIE, Iordania nu va mai bloca importurile de animale vii din România.

          În vederea creşterii exportului de ovine şi caprine în ţări terţe, România implementează un program de creştere a rezistenţei ovinelor la scrapie care constă în testarea berbecilor şi mioarelor în vederea identificării animalelor rezistente la scrapie şi eliminarea celor susceptibile.

Oaia românească, preferata iordanienilor

          După primele cinci luni din anul 2016, exporturile României către Iordania totalizează peste 550.000 capete  şi reprezintă 14,6% din exporturile către ţări terţe (TT) şi 5,8% din exporturile totale (UE şi TT) de produse agroalimentare ale României. Principalele produse exportate în Iordania în anul 2016 sunt: grâu, animale vii (ovine, caprine, bovine), carne (ovine, caprine, bovine), produse de brutărie, fructe proaspete (mere, pere, gutui). Nu se înregistrează export de carne de pasăre în primele cinci luni ale anului 2016. Exportul de animale vii din speciile ovine şi caprine şi exportul de carne de animale din speciile ovine şi caprine, proaspătă, refrigerată sau congelată se păstrează într-un ritm relativ constant.

          Carnea de oaie din România ocupă locul doi în preferinţele populaţiei iordaniene după cea din rasele locale. Efectivele de ovine din România, la 30 iunie 2016, înregistrează 15.104.691 capete, iar cele de caprine, 2.108.042  capete. Prin urmare, exportul de ovine vii, în baza unor acorduri de liber schimb în Iordania dar şi pe pieţele Irakului, Siriei, Arabiei Saudite, Palestinei, Egiptului, Turciei, ş.a. poate fi realizat prin proiectul „Mohammedia”. Prin participarea României la acest proiect se oferă posibilitatea de a fi promovate diferite rase de animale.oi1

Credibilitatea este totul

          Pentru a funcţiona cu succes acest proiect, toate părţile implicate trebuie să dea dovadă de responsabilitate, “credibilitatea” fiind esenţială în a deveni şi rămâne parteneri ai proiectului. Autorităţile sanitar-veterinare au un rol esenţial întrucât apariţia unei epidemii generate de o anumită ţară furnizoare va afecta întreg proiectul.

          În cadrul acestei zone libere se propune livrarea de animale vii direct de către exportatorii români, care vor plăti cheltuielile aferente pentru a-şi prezenta marfa în faţa potenţialilor cumpărători, sau prin alte firme care vor cumpăra animalele de la români şi le vor prezenta ei în fermele de carantină din cadrul proiectului.oi5

Potrivit profilului de ţară elaborat de Ministerul Afacerilor Externe din România, Regatul Haşemit al Iordaniei are: suprafaţa: 89.341 km², populaţia: 9,531,712 milioane de locuitori ; majoritatea populaţiei (70%) locuieşte în mediul urban, capitala: oraşul Amman (circa 2,3 milioane de locuitori); alte oraşe mai importante: Zarqa, Irbid, Aqaba, Karak. Situaţia internă: anii recenţi au evidenţiat în viaţa internă iordaniană frecvente momente de tensiune în plan socio-politic, cu implicaţii directe asupra ritmului de implementare a programelor de reforme, îndeosebi economice. Societatea iordaniană continuă să fie confruntată cu efectele unei recesiuni economice prelungite (care, în plan social, se manifestă prin şomaj, corupţie, inflaţie, sărăcie), iar implementarea obiectivelor de strategie economică şi socială ale guvernului cunosc o amânare sine die.