Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor lăsaţi fără permis

0
84

raziePoliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat, marţi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere cauzate de conducătorii de autovehicule care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzilor. În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri au fost constatate 51 abateri de natură contavenţională pentru sanţionarea cărora au fost aplicate amenzi de peste 8000 lei, dintre acestea 14 amenzi fiind aplicate şoferilor care nu au acordat prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 15 permise de conducere. Între cei rămaşi fără permis se află şi Gabriel P., de 31 de ani, din Craiova care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bibescu, ajuns la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe marcajul pietonal. „Craioveanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării”, a precizat agnet şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.