Încep Zilele municipiului Băileşti

0
597

zilele bailestiului 3Invitaţie la distracţie pentru băileşteni, care timp de patru zile se vor bucura de manifestările prilejuite de Zilele oraşului. Din program nu lipsesc  activităţile sportive şi culturale, dar şi spectacolele de muzică populară şi muzică uşoară.  Unul dintre cele mai aşteptate momente este parada portului popular la care vor participa tineri din Sulina, Deva, Băileşti, Rast, Ciuperceni sau Balş.

Cea de-a XVI-a ediţie a Zilelor oraşului se deschide oficial, în această seară, de la ora 18.30, cu piesa „Iacă, nişte români şi ei” susţinut de trupa de teatru „Masca” a Casei de Cultură, în regia lui Adrian Andone.

„Este o perioadă de sărbătoare pentru municipiul Băileşti, o perioadă în care ne întâlnim cu cei 62 de olimpici ai oraşului pentru a-i felicita. Zilele acestea vom oferi titlul de cetăţean de onoare pentru doi băileşteni care nu au uitat cuvântul altruism şi au venit în sprijinul instituţiilor municipale, în special al spitalului. Ne vom aduna la Casa memorială Amza Pellea pentru a oferi titlurile de cetăţeni de onoare. La fel ca în ultimii şapte ani, maestrul Marian Rîlea împreună cu trupa sa va oferi spectacole de teatru pentru copii. Vor fi activităţi culturale, artistice şi sportive”, a precizat Costel Pistriţu, primarul municipiului Băileşti.   zilele-bailestiului

Parada portului popular, mâine seară

Mâine, începând cu ora 8.30, se dă startul Cupei Municipiului Băileşti la fotbal, competiţie în cadrul căreia vor participa echipe de elevi. Campionatul se va desfăşura pe terenul de sport al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”.

Tot cu prilejul Zilelor Băileştiului, Biblioteca Municipală „Petre Anghel” din localitate organizează, mâine, începând cu orele 10.00, o serie de activităţi cultural-artistice la care sunt aşteptate cadre didactice, elevi şi membrii Cenaclului Literar al Seniorilor. Cu această ocazie are loc vernisajul lucrărilor executate la „Tabăra de vară” şi expoziţia de desene şi pictură pe sticlă „Personajele copilăriei”, avându-l coordonator pe pictorul Tibi Ioţa. Tot la biblioteca municipală, Valentina Ristea va lansa cartea „Cenuşa îngerilor”. În program este cuprinsă şi o expoziţie de origami (coordonator- prof. Elena Neţa), sceneta „Carnavalul personajelor din poveste” (trupa de teatru a bibliotecii – „Arlechino”), minirecital de muzică populară (Alexandru Lilea) şi decernarea diplomelor – copiii şi profesorii implicaţi în „Tabăra de vară”, cât şi participanţii la evenimentele prilejuite de „Zilele Municipiului Băileşti”.

În Parcul Tineretului, de la ora 17.00, sunt programate Cupa Municipiului Băileşti la tenis de masă şi Cupa Municipiului Băileşti la şah. Seara, de la ora 19.30, va avea loc parada portului popular, urmată de un spectacol folcloric susţinut de ansamburi artistice de amatori din Sulina, Deva, Băileşti, Rast, Ciuperceni şi Balş.zilele-bailestiului 1

Competiţii sportive şi spectacole de muzică

Sâmbătă, ziua se deschide în Parcul Tineretului, la ora 8.30, cu un cros, la care pot să participe toate categoriile de vârstă, urmat, o oră mai târziu, de un concurs de role. Apoi, la ora 10.00, se desfăşoară Cupa Municipiului Băileşti la handbal masculin, în Sala Sporturilor „Ada Nechita”. De la 10.30, actorul Marian Rîlea şi trupa sa vor prezenta un spectacol de teatru pentru copii în Parcul Tineretului. Seara (ora 19.00) este rezervată unui joc demonstrativ de handbal seniori la Sala Sporturilor „Ada Nechita”, iar de la ora 20.00 băileştenii sunt invitaţi în Piaţa civică la un spectacol folcloric al artistilor consacraţi, susţinut de Gheorghiţa Nicolae, Polina Gheorghe, Ion Ghiţulescu, Nineta Popa şi Maria Băndoiu.

Duminică, de la ora 10.00 este programat un spectacol de teatru pentru copii, în Parcul Tineretului, iar la 11.00 la Casa memorială „Amza Pellea” va avea loc întâlnirea cu fiii oraşului, în cadrul căreia se vor acorda titlurile de Cetăţean de Onoare, distincţii, medalii şi plachete. Zilele muncipiului Băileşti se încheie seara (de la ora 20.00), în Piaţa civică, cu un spectacol de muzică uşoară susţinut de Leya D. Lambrino, Gipsy Casual, Xteens Band şi Gabriel Dorobanţu. Vor fi organizate concursuri-surpriză, iar la final băileştenii vor putea admira un foc de artificii.zilele-bailestiului 2