Fermierii doljeni trec prin emoţii în această perioadă. Echipele de control de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au început controlul sau supracontrolul la faţa locului, în exploataţiile de bovine, ovine şi caprine, pentru care au fost depuse cereri de solicitare a ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic pentru speciile ovine / caprine şi a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine / caprine din zonele defavorizate, în anul 2014.
În cadrul controlului la faţa locului, echipele de control APIA verifică următoarele elemente: existenţa efectivă a animalelor în exploataţie, inclusiv a celor care nu fac obiectul cererii depuse, şi respectarea pentru animalele găsite la faţa locului a celor patru elemente ale sistemului de identificare. „Mai exact, echipele de control vor verifica crotaliile aplicate, paşapoartele în original, înregistrarea în Registrul Naţional al Exploataţiilor – conform extrasului din ziua/preziua controlului şi cel de-al patrulea element, registrul individual al exploataţiei, completat la zi”, se precizează în comunicatul de presă al APIA Dolj.
Se vor analiza şi existenţa documentelor justificative a altor evenimente (pierdere crotalii, forţă majoră, circumstanţe naturale), dar şi existenţa documentelor justificative pentru ieşirea din exploataţie, după caz. „Reamintim crescătorilor de animale că au obligaţia de a menţine în exploataţie animalele pentru care s-a solicitat ajutorul specific, chiar dacă au fost controlaţi”, se mai precizează în comunicat.
Animale nedeterminate
Reprezentanţii APIA susţin că fermierii sunt obligaţi să menţină ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine – 90 de zile de la data-limită a depunerii cererii (20 iunie 2014), respectiv 18 septembrie 2014 inclusiv; să menţină ajutoarele specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate – 100 de zile de la data-limită a depunerii cererii (20 iunie 2014), respectiv 28 septembrie 2014 inclusiv, şi de asemenea, să menţină ajutoarele specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate – 6 luni de la data-limită a depunerii cererii (20 iunie 2014), respectiv 21 decembrie 2014, inclusiv. “Animalele găsite la control fără numere de identificare (crotalii), incorect identificate şi cele care nu sunt găsite, în urma controlului administrativ, în exploataţie la datele obligatorii de retenţie mai sus specificate sunt animale nedeterminate, care generează penalităţi sau excluderi de la plată, după caz”, se mai spune în comunicat.
28 septembrie 2014, termenul-limită
În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat primă pe cap de animal devine neeligibilă. „Precizăm că 28 septembrie 2014 este termenul-limită până la care echipele APIA pot efectua controlul la faţa locului, în exploataţiile de ovine şi caprine, şi 21 decembrie 2014 este termenul-limită până la care echipele APIA pot efectua controlul la faţa locului, în exploataţiile de bovine” .