Serviciul Român de Informaţii a cerut Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, iar instanţa a aprobat ieri, declararea ca indezirabile a opt persoane din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, „din motive de securitate naţională”, fiind suspectate de „acţiuni subversive” în favoarea unor grupări teroriste. „În perioada aprilie – august 2012, SRI a investigat informativ şi a documentat activitatea unei reţele de etnici palestinieni cu legături în sfera unor entităţi teroriste. Cele opt persoane au ajuns şi au încercat să se stabilească în România utilizând filierele de migraţie ilegală cu punct de plecare în zona Orientului Mijlociu. Intenţia acestora era identificarea posibilităţilor de constituire în ţara noastră a unei eventuale structuri de sprijin pentru activităţi de migraţie ilegală ce puteau fi accesate de membri ai unor organizaţii teroriste active la nivel internaţional”, a declarat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI. „Măsurile ofensive de cunoaştere, documentare şi destructurare ale SRI faţă de membrii reţelei s-au finalizat prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a susţinut în instanţă declararea celor opt persoane indezirabile pentru o perioadă de 15 ani. Îndepărtarea de pe teritoriul naţional va fi pusă în aplicare de MAI în perioada imediat următoare, după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei”, a mai explicat Sava.
Acasă Actualitate Actualitate internă SRI cere expulzarea a 8 palestinieni bănuiţi de legături cu terorişti