Solomon şi ceasurile din Primărie

2
364

Întors la Primăria Craiova, edilul-şef a ajuns la concluzia că oraşul nu poate fi condus după două ceasuri. Prin urmare, se va ghida după al său…

Primarul Antonie Solomon a organizat, ieri, la prânz, prima sa conferinţă de presă de la revenirea în funcţie. Deşi subiectul întâlnirii se referea la proiectele de investiţii ale Craiovei, edilul-şef a divagat, relaxat, despre toţi şi despre toate. De la bun început însă Solomon a ţinut să le transmită craiovenilor un mesaj cât se poate de tranşant: de acum încolo municipiul va fi condus de el şi nu de cei doi viceprimari. Ca să nu spună direct acest lucru, s-a folosit de o metaforă: «Nu vreau să vă povestesc cum s-a risipit sufletul meu în această perioadă, vreau doar să spun „bine aţi venit la instituţia pe care iar o conduc”. Craiova are din nou primar şi pot să spun că Bănia va fi din nou gospodărită şi stăpânită. Un om cu două ceasuri nu ştie niciodată care e ora exactă. Ora exactă în acest municipiu o dă primarul», a spus Solomon.

Morala: două ceasuri mai mult te încurcă

Întrebat care e semnificaţia celor două ceasuri amintite, edilul-şef al Craiovei a preferat să menţină contextul vag şi nu a explicat figura de stil la care a recurs. «Eu spun că dacă ai două ceasuri la mână nu ştii cât e ora exactă. Prefer unul singur, iar ceasul în Primărie va fi primarul. Dacă asculţi de trei-patru ceasuri se duce actul de decizie, mai ales că ştiţi bine că legea privind transparenţa decizională a funcţionat în Primărie  Niciodată nu am luat cine ştie ce măsuri să nu ştie presa sau craiovenii. Chiar am organizat dezbateri publice la proiectele mari». Totuşi, Solomon a subliniat că primarul trebuie să fie o mână forte, dând ca exemplu decizia pentru redeschiderea centrului. «Ce ar fi însemnat să stau eu acum să nu deschid strada „A.I. Cuza”. Să pun o urnă în faţa Primăriei să-şi dea cu părerea doamna X, domnul Y …Am spus să deschisă zona cu riscul de a fi înjurat».

O dulceaţă de presă, diluată cu apă plată

Solomon a vrut, în schimb, să se asigure că va avea o relaţie bună cu presa locală. Dând cu ochii de masa de protocol cam săracă, rezumată la câteva sticle de apă plată, edilul-şef şi-a manifestat părerea de rău că nu s-a ocupat personal de detaliile organizatorice. «Vedeţi ce înseamnă criza… Înainte mai puneau şi ei ceva pe masă. Asta e, dacă ştiam mă ocupam eu puţin şi vă îndulceam… îndulceam presa», a spus, cu umorul binecunoscut, Solomon. În altă ordine de idei, edilul a ţinut să-i asigure pe jurnalişti că vor avea o comunicare bună cu instituţia după întoarcerea sa. «Aveţi acces oricând la orice informaţie, deci liber din partea mea la Carmen (n.r. – Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova), la Florin (n.r. – Florin Lobdă, consilierul primarului), la cine vreţi voi… Sunaţi, nu voi interzice cuiva să nu răspundă presei. Dar să informaţi corect».

Scepticismul primarului

La capitolul mărturisiri, Antonie Solomon a punctat cu două lucruri. În primul rând, edilul-şef a dorit să transmită un mesaj civic, provocându-i pe toţi să-şi facă datoria în acest an într-un mod frumos, pentru că „nu ştiu ce va fi la anul, deocamdată până în 2012 trebuie să ne facem datoria”. În ultimul rând, primarul i-a îndemnat pe craioveni să aibă încredere în divinitatea care „nu poate să îşi ia privirile de pe Craiova, o să ne ajute”. „Să nu credeţi că sunt mistic sau că am dat-o în partea ailaltă. Dar eu am fost acum în Moldova, la mănăstiri, m-am rugat, am aprins lumânări şi a fost o chestie acolo: dacă ai pierdut averea şi banii, nu e nici o problemă, dacă ţi-ai pierdut sănătatea, deja începe o mică problemă, dar dacă l-ai pierdut pe Dumnezeu, ai pierdut tot”. Solomon nu a omis să vorbească nici despre situaţia personală, mărturisind că în lunile de detenţie s-a consumat, dar „cât sunt eu de vinovat o să vedem ce va spune instanţa judecătorească”.

 

2 COMENTARII

  1. Multumim Domnului Primar pentru ajutorul pe care-l da Craiovei, multumim presei ca ne da informatii concrete despre activitatea dumnealui. Ceea ce a facut dumnealui pentru acest oras se vede si chiar si rauvoitorii ar trebui sa recunoasca. Mult succes in continuare tuturor !

  2. Piticania de Dinca sa fie obligat sa dea banii inapoi pe “excursia” din Dubai. Sunt banii craiovenilor 9impozite, taxe..)

Comments are closed.