Duminică 23 iulie a.c., 24 de milioane de alegători spanioli, pe o caniculă infernală, şi-au ales reprezentanţii în Congresul spaniol. Un număr record de 2,4 milioane spanioli optaseră anterior, pentru votul prin corespondenţă. Au fost nişte alegeri cu un deznodământ neprevizibil. Astfel, în urmă cu o săptămână Partidul Popular visa la 176 de mandate, o victorie zdrobitoare care să-i permită să guverneze singur, chiar fără Vox (extrema dreaptă). Finalmente Alberto Nunez Feijoo a obţinut o victorie atât de îngustă, de mică, încât lasă mai degrabă un gust amar. Cum niciunul dintre cele două mari partide (PSOE şi PP) nu au reuşit să atingă baremul necesar (176 mandate), nici împreună cu principalii aliaţi (SUMAR, respectiv Vox) nu este exclus ca actualul guvern condus de Pedro Sanchez să rămână în continuare, până la organizarea de noi alegeri. Fotografia finală arată astfel: Partidul Popular 136 mandate, PSOE 122 mandate, Vox 33 mandate, SUMAR 31 mandate. Nu există niciun scenariu, potrivit căruia parlamentarii spanioli ar fi dispuşi să sprijine un guvern minoritar, format din PP şi Vox, şi mai mult liderul conservator Alberto Nunez Feijoo nu are niciun fel de priză la partidele regionale. Care îl stigmatizează. La care, în schimb, au socialiştii (PSOE) şi la cele 153 mandate obţinute, pe care le cumulează cu SUMAR, coaliţia ar mai conta, potrivit unei experienţe anterioare, pe partidele regionale, în primul rând naţionaliştii basci şi catalani care anunţă însă… condiţii înrobitoare. Lucrurile sunt extrem de complicate. Şi iată de ce. Partidul Junts al fostului preşedinte catalan Carles Puigdemont, aflat în exil în Belgia, în urma referendumului pentru independenţă din 2017, prin Miriam Nogueras „a înţeles rezultatul” şi „va profita de ocazie”. Cu alte cuvinte nu-l va face pe Pedro Sanchez preşedinte (premier) fără compensaţie. Dacă separatiştii partidului Junts s-ar abţine, la votul de investitură, socialiştii ar putea rămâne la guvernare. Cheia se află la ei, dar scenariul este improbabil. Cererea iniţială a Junts, pe cât de costisitoare, pe atât de clară conţine următoarele doleanţe: amnistie generală pentru toţi cei implicaţi în organizarea referendumului ilegal, inclusiv pentru Puigdemont, transferul de competenţe către Catalonia, pentru a putea organiza referendumul în mod autonom, în scopul secesiunii. „Dacă există amnistie, dar nu şi referendum, revenim de unde am plecat”, a afirmat Turull Jordi, secretarul general al neo-convergenţilor, care a făcut apel la „reluarea mişcării de independenţă”, profitând de faptul că toţi cei 14 deputaţi ai săi în Congres vor fi decisivi în alegerea noului preşedinte. Cert este un lucru: Pedro Sanchez nu va accepta şantajul catalan şi nici victoria lui Alberto Nunez Feijoo. Mai degrabă va fi dispus la organizarea de noi alegeri în toamnă. „Spaniolii au spus nu unui guvern PP-Vox şi au spus da unei Spanii pluraliste şi diverse, convieţuirii, dialogului, progresului şi lui Pedro Sanchez” a afirmat Meritxell Batel, capul listei socialiste. Cu peste 1,2 mil. voturi în Catalonia, Partidul socialist catalan este aproape de un record istoric, ceea ce înseamnă că politica realmente calmă, promovată de şeful guvernului Pedro Sanchez, în această regiune, a dat roade. Cu Madridul, Bucureştiul are o relaţie realmente de excepţie, după ce actualul premier spaniol a acceptat să acorde dublă cetăţenie românilor din Spania, ceea ce doar Franţa şi Portugalia mai au astfel de acorduri. Din 2013 Spania şi România au un parteneriat strategic. Duminică seara, la sediul PSOE, din Madrid, susţinătorii lui Pedro Sanchez l-au aplaudat cu frenezie şi au scandat „no pasaran”, sloganul de luptă al republicanilor împotriva forţelor lui Francisco Franco în războiul civil. Dar actualul premier, Pedro Sanchez are în continuare griji greu surmontabile.
