28 iulie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor

0
252

Pe 28 iulie se marchează în întreaga lume Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor cu mesajul – Nu așteptăm schimbarea – ne luptăm pentru a schimba lucrurile! Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) a deschis, pe 25 iulie,  seria de acțiuni dedicate printr-o conferință de presă la care au luat parte autorități și factori de decizie în domeniu, alături de medici. În cadrul evenimentului au fost aduși în discuție pașii făcuți de România pentru a asigura accesul la testare, investigațiile necesare pacientului hepatic și terapia adecvată.

APAH-RO salută eforturile autorităților și a tuturor celor implicați în drumul spre eliminarea hepatitelor virale la nivel național. În ultimii ani a crescut accesul la terapii inovatoare în hepatita C, au fost aduse modificări protocoalelor terapeutice în concordanță cu ghidurile europene, au fost aduse îmbunătățiri în legislația CNAS astfel încât a crescut numărul de investigații în sistem de spitalizare de zi pentru pacienții cu hepatite virale, a apărut posibilitatea prescrierii markerilor virali pentru orice persoană asigurată la nivelul medicului de familie și campaniile de testare derulate prin fonduri europene și-au arătat necesitatea. Totuși, și în acest an, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor, APAH-RO atrage atenția asupra inechităților la care este supus pacientul hepatic din cauza  discrepanței majore între legislație și aplicarea acesteia. În concordanță cu mesajul Alianței Mondiale de Hepatită și al Asociației Europene a Pacienților cu Boli de Ficat este timpul ca și România să facă mai multe eforturi pentru eliminarea hepatitei să devină o realitate prin implicarea tuturor celor din domeniu și finanțare corespunzătoare pe toate palierele Planului Național Cadru de Eliminare a Hepatitelor Virale. Pacienții cu hepatită cronică virală B plus Delta așteaptă de aproape un an o nouă opțiune terapeutică care le poate salva viața și îi poate ajuta în ameliorarea bolii hepatice. În continuare pentru pacienții neasigurați accesul la investigații și terapia adecvată nu există deși avem o lege publicată anul trecut, iar  hepatita virală este o boală infecțioasă. Investigațiile care, legal pot fi acordate pe spitalizare de zi gratuit conform CNAS, nu sunt acordate în realitate decât în puține instituții spitalicești, iar pacienții sunt nevoiți să se plimbe între spitale sau să plătească evaluările necesare. Doar intervenind activ și asigurând accesul imediat la investigații și la terapia adecvată, conform deciziei medicale, calitatea vieții acestor pacienți va fi una mai bună, iar stigmatizarea și discriminarea vor fi reduse substanțial.

Program la nivel naţional

La nivel național, APAH-RO în parteneriat cu Societatea Națională de Medicină de Familie, Grupul GastRo SNMF, RoALD, APAH-Transilvania, Asociația Bolnavilor de Cancer și Hepatită Giurgiu derulează o campanie de informare pentru hepatitele virale prin flyere și afișe ce vor fi distribuite în cabinetele medicilor de familie în funcție de solicitări. Împreună și cu alți parteneri locali, APAH-RO va derula mai multe acțiuni de testare conform listei de mai jos:

Acțiune de testare și evaluare a gradului de cunoaștere a modalităților de transmitere a virusurilor hepatitice, în curs de desfășurare până în data de 31 iulie în cabinele a 15 medici de familie din București;

– Campanie de testare derulată de APAH-Transilvania în localitățile Rediu în intervalul orar 9.00-13.00 și Aiton între 13.00-18.00, județul Cluj în data de 27 iulie, la sediile cabinetelor medicale, în parteneriat și cu DSP Cluj și Școala Postliceală Sanitară Henri Coandă Turda;

– Asociația Bolnavilor de Cancer și Hepatită Giurgiu va efectua o Campanie de testare la Clubul Pensionarilor Giurgiu în data de 28 iulie în intervalul 16-20 și în data de 29 iulie, în intervalul orar 11.00-15.00, urmată de o testare a angajaților unei firme ce comercializează produse de patiserie și cofetărie.

– Acțiune de informare și testare în cadrul unei comunități de persoane defavorizate din Municipiul Brașov, în data de 28 iulie, cu suportul și parteneriatul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Brașov

– Acțiuni de informare în Municipiul Iași în parteneriat cu Sucursala Teritorială a Colegiului Național al Asistenților Sociali Iași

– Acțiuni de informare în Fetești, județul Ialomița, cu suportul unui cabinet medical local.

 

 

 

Acțiunile de testare și informare sunt în concordanță cu eforturile medicilor de familie și ale întregii echipe ce coordonează programul LIVE(RO)2-SUD și LIVE(RO)2-EST, două programe de succes care au oferit posibilitatea de a se testa la peste 300.000 de persoane pentru infecția cu virusul B și C.