Proiect european desfăşurat de Poliţia Română

0
343

Proiectul “SharExPlus” este finanțat de Uniunea Europeană, prin programul ISFP, iar, pentru implementarea acestuia, Inspectoratul General al Poliției Române colaborează cu agenții de aplicare a legii din Malta (lider de parteneriat), Polonia și Franța. Prin acest proiect, a fost finanțată participarea a patru polițiști criminaliști din cadrul I.G.P.R., D.G.P.M.B. și I.P.J. Prahova la un program de pregătire profesională, la standarde internaționale, în domeniul balisticii judiciare, în localitatea Landsberg am Lach din Germania.

Cursul a avut loc în perioada 2-6 mai 2022 și, alături de criminaliștii români, au participat 3 polițiști din Malta și 5 polițiști din Polonia. Principalele domenii abordate în cadrul programului au vizat dezvoltarea competențelor și abilităților în domeniul expertizei balistice a armelor și muniției, în special prin prezentarea unor tehnici de reîncărcare a muniției, tipuri de instrumente de reîncărcare utilizate și rolul acestora. De asemenea, au fost prezentate procese de confecționare a gloanțelor și urmele lăsate de instrumentele de confecționare pe suprafața gloanțelor, metode de convertire a muniției la diferite calibre, metode de reîncărcare pentru muniții de calibre vechi, tipuri de elemente de muniție uzuale utilizate în reîncărcarea muniției, tipuri posibile de incidente cauzate de reîncărcarea necorespunzătoare a muniției și urmele create de instrumentele de reîncărcare, interferența lor cu urmele create de ejectorul, extractorul, închizătorul, percutorul și camera țevii armei folosite la tragerea muniției. Prin participarea la programul de pregătire profesională, au fost extinse competențele profesionale practice ale criminaliștilor români participanți, cu accent pe deprinderile practice necesare pentru realizarea unor expertize balistice de calitate. De asemenea, a fost îmbunătățită capacitatea Poliției Române de a realiza expertize balistice în dosarele penale și a contribui astfel la aflarea adevărului judiciar, în cauzele penale. Activitatea este complementară cu achiziția unui sistem informatic automat pentru examinarea urmelor create de arme de foc pe tuburile și gloanțele trase. Acesta va înlocui un echipament similar depășit din punct de vedere tehnologic și mai costisitor al Poliției Române, iar, odată operaționalizat, va contribui la eficientizarea semnificativă a activităților criminalistice de verificare și examinare comparativă a probelor balistice, realizate în cadrul procesului penal. Perioadă de implementare a proiectului este 1 septembrie 2021-31 august 2022, iar bugetul proiectului este de 258.174,95 euro, dintre care grantul reprezintă 90%.