Violenţa în familie se pedepseşte

0
423
 A fost un sfârşit de săptămână plin pentru poliţişti, în ceea ce priveşte violenţa în familie, comisă de mai multe persoane, care şi-au primit şi pedeapsa. Unul dintre agresori a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
 Astfel, pe 23 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din Galiciuica, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.  Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 21 iulie a.c., tânărul i-ar fi agresat fizic pe mama acestuia de 46 de ani și pe bunicul său, de 70 ani, în timp ce se aflau în locuința comună din Galiciuica. De asemenea, în seara zilei de 22 iulie a.c., cel în cauză ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști în dimineața aceleiași zile. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie și încălcarea ordinului de protecție. În urma probatoriului administrat de polițiști, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Dolj și ulterior prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală.  A doua zi, un alt caz, de această dată la Bechet, unde polițiștii din localitate  au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani, din Bechet, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie.  La data de 23 iulie a.c., poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că bărbatul în cauză, ar fi agresat-o  fizic în cursul lunii mai a.c., pe concubina sa, o tânără de 18 ani, din comuna Lunca, județul Teleorman,  în timp ce se aflau în curtea locuinţei din oraşul Bechet. De asemenea, din cercetări, polițiștii au mai stabilit faptul că bărbatul ar fi agresat-o fizic pe tânără și la data de 22 iulie a.c. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. “În urma activităților desfășurate de polițiști, cei în cauză au fost depistați în dimineața zilei de ieri pe raza comunei Ostroveni si conduși la sediul poliției pentru stabilirea situației de fapt. În urma probatoriului administrat de polițiști, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii violență în familie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Dolj . În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmand ca la finalizare să fie propusă soluție legală”, a precizat Mihaela Sadoveanu,  purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.