Eşantionul de control din sarcina APIA Dolj, cu mult mărit în 2017

0
3532

apia 3Peste 4.000 de fermieri sunt incluşi în eşantionul de control în această perioadă. Angajaţii APIA Dolj vor trebui să se mobilizeze din răsputeri pentru a reuşi să se încadreze în graficul impus de legislaţia în vigoare pe acest segment de activitate. Din experienţa anilor precedenţi, efectivul de inspectori doljeni se dovedeşte a fi insuficient. Este şi motivul pentru care conducerea APIA Dolj a încunoştiinţat Bucureştiul pentru a primi ajutor. Să reamintim că, la 15 mai a.c., APIA Dolj a închis Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul agricol 2017, cu un număr de 38.098 fermieri introduşi în baza de lucru.

          „Pentru a pune în aplicare Ordinul M.A.D.R. nr. 18/2017 cu respectarea termenelor de 1 iulie – 1 octombrie 2017 pentru plata avansului din subvenţiile pentru Campania 2017, vineri 30 iunie, am extras eşantionul de control şi l-am transmis judeţelor. Avem 104.146 de fermieri din care 4.043 pe zootehnie şi 5.518 ecocondiţionalitate”, a anunţat Adrian Pintea, directorul general al APIA.

Comasarea terenurilor continuă

          Să precizăm că, judeţul Dolj a recuperat foarte mult, reuşind să atingă pragul de 96% din totalul fermierilor programaţi în acest an. Cum era de aşteptat, urmând o practică deja constantă, comasarea terenurilor agricole a făcut ca numărul fermierilor să scadă de la 39.741, în 2016, la 38.098, în 2017. Mai mult, suprafaţa eligibilă a crescut anul acesta la 399.414 ha, de la 390.681 ha anul trecut. Din datele statistice furnizate de APIA Dolj, Centrul Judeţean Dolj a prelucrat, potrivit competenţei, numai solicitările aferente suprafeţelor mai mari de 50 ha, un total de 778 de cereri, ce au însumat 261.020 ha.

          La nivelul judeţului Dolj, eşantionul de control conţine un număr de 4.225 dosare selectate pentru verificarea normelor de ecocondiţionalitate, a schemelor de sprijin pe suprafaţă şi în sectorul zootehnic, astfel: pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 560 fermieri; pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţiei – 3.614 fermieri; pentru controlul în sectorul zootehnic – 51 dosare.

Teoretic, nu sunt controlaţi cei care au intrat în eşantioanele trecute

          apia 1Fermierii care s-au aflat în eşantionul de control în anii trecuţi nu mai pică la control şi în 2017. Cel puţin aşa a anunţat conducerea centrală APIA. „A fost introdus şi un criteriu de selecţie la acei fermieri care au fost controlaţi în anii anteriori să nu mai fie controlaţi anul acesta. Dar frustrarea, să îi spun aşa, a fermierilor a fost nu neapărat că sunt controlaţi ci că su automat ei au anumite decalaje la plată. Dar dacă finalizăm controalele în termen adică 1 iulie-1 octombrie, şi cu siguranţă aşa va fi, atunci nu va mai exista niciun fel de problemă pentru plata avansului dacă fermierii au fost deja controlaţi”, a detaliat Adrian Pintea.

          Desigur, poate exista şi situaţia în care un fermier ce a mai fost controlat anul trecut să fie extras aleatoriu şi pentru anul în curs. „În cazul în care, prin metoda aleatorie se va selecta un fermier verificat anterior atunci prin procedura de control se pot folosi rezultatele din anul anterior, dacă nu au fost modificări asupra cererii unice de plată şi nici la faţa locului pe parcelele declarate. Cu alte cuvinte, putem considera aceasta metodă ca o prioritizare din punct de vedere al controlului fără a avea un impact referitor la termenele de efectuare a plăţilor. Aşadar considerăm că am luat măsurile optime pentru a veni în sprijinul fermierilor care fac parte din eşantionul de control”, a oferit clarificări Pintea.

         apia 2 Totuşi, în prezent, specialiştii APIA Dolj se întâlnesc cu situaţii de genul celor descrise mai sus de conducerea centrală a APIA, dar neavând niciun act intern care să prevadă expres că rezultatele din controalele anterioare se pot folosi pentru controlul din 2017, efectuează controlul respectând toţi paşii!

          Scopul verificărilor la faţa locului este acela de a controla condiţiile în care se acordă ajutorul în conformitate cu art. 37 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea. Pe scurt, aceasta înseamnă verificarea fiecărei parcele declarate: eligibilitate, localizare, suprafaţă şi aspecte privind utilizarea/acoperirea terenului.

Doljul are nevoie de 14-15 echipe de control

          apiaResura umana pe care trebuie să o folosească APIA Dolj nu este suficientă pentru cât are, deja, de lucru. Peste o astfel de realitate se suprapune şi perioada concediilor de odihnă, un lucru cât se poate de firesc. Cu titlu de exemplu, APIA Gorj lucrează acum cu 8 echipe de control, iar în măsura în care volumul de activitate va fi foarte mare, se are în vedere suplimentarea numărului de echipe de control pe teren, cu funcţionari publici din cadrul Compartimentului de Inspecţii, Supracontrol şi cu cei de la Centrele locale APIA Gorj.

          Obligaţiile fermierilor selectaţi la control sunt clare: să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei; să prezinte inspectorilor informaţii şi documente legate de obiectul controlului; să delimiteze parcelele, la faţa locului, dacă pe parcelele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi cultură. Controlul se poate face şi în lipsa fermierului dacă, scopul pentru care a fost selectat fermierul la control, nu impune acest lucru. Este însă necesară prezenţa fermierului atunci când acesta a fost selectat cu scop control agromediu şi, de asemenea, pentru controlul cerinţelor de ecocondiţionalitate. Conducerea APIA Dolj atrage atenţia asupra faptului că, în cazul în care fermierul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijinul financiar devine neeligibilă.