În cadrul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii doljeni, în cursul zilei de miercuri, 23 iulie a.c. în trafic, au fost confiscate peste 60 tone cărbune, pentru care transportatorii n-au putut prezenta documente legale.
Poliţiştii din Filiaşi au organizat şi executat o acţiune în care s-a urmărit verificarea modului în care sunt respectate regulile de circulaţie de către transportatorii de mărfuri, în special de către cei care transportă material lemnos şi cărbune. Oamenii legii au oprit şi verificat în trafic 25 autovehicule, peste 30 de persoane fiind legitimate. Ca urmare a abaterilor constatate de poliţişti au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.740 lei, amenzi aplicate în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 şi OUG 195/2005. Totodată, poliţiştii au dispus confiscarea a 60100 kg cărbune pentru care transportatorii nu deţineau documente legale de provenienţă. “A fost depistat Nicolae B., în vârstă de 27 ani, din comuna gorjeană Bâlteni, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 10.360 kg cărbune în vederea comercializării, fără a deţine documente legale de provenienţă. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990, cantitatea de cărbune fiind ridicată în vederea confiscării. În cadrul aceleiaşi acţiuni a fost depistat şi Leontin C., 29 de ani, din aceeaşi localitate în timp ce transporta 9.190 kg cărbune fără a deţine documente de provenienţa. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 5.000 lei, iar cărbunele a fost confiscate de poliţiştii doljeni”, precizează un comunicat de presă al IPJ Dolj.