Expoziţie a absolvenţilor Cursului de Tehnică şi Artă Fotografică

0
414

Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” organizează astăzi, ora 19.00, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova, vernisajul expoziției absolvenților Cursului de Tehnică și Artă Fotografică – promoția a 28-a. Din actuala serie fac parte 16 tineri, care prezintă pe simeze peste 180 de lucrări monocrom și color, din aproape toate genurile artei.

14 ani de cursuri, 28 de promoții

Inițiat încă din anul 1999, odată cu înființarea Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, Cursul de Tehnică și Artă Fotografică – primul de acest gen din țară, la data respectivă – a introdus în tainele acestei mirifice arte a luminii numeroși tineri, dar nu numai. «Participanții la acest curs, de la elevi până la profesori universitari, au constatat că fotografia nu se reduce doar la o simplă „apăsare pe buton”, așa cum se spune, ci este rezultanta unui lung șir de acumulări, de căutări și de insuccese (uneori), dar și de mult așteptatele fotografii adevărate. Și chiar dacă unii au constatat că au, încă de la început, o ușurință inexplicabilă în a realiza imagini deosebite, iar altora le-a trebuit ceva timp să ajungă la ele, toți știm că cele mai bune fotografii sunt cele pe care nu le-am făcut încă!», spune, mai în glumă, mai în serios, col. (r.) Mircea Anghel – A.FIAP, președintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.

Unii absolvenți au făcut din fotografie o adevărată meserie

Din cei peste 600 de absolvenți ai Cursului de Tehnică și Artă Fotografică, mulți au rămas cu acest hobby, alții au devenit pasionați de site-urile de fotografie, unii cochetează cu imaginea doar pe net, iar alții au făcut din fotografie o adevărată meserie. Se poate spune că la aproape 20 de tineri acest curs le-a schimbat viața: ei au urmat, apoi, instituții de învățământ superior cu profil foto în țară și în vestul Europei.

«Este remarcabil că fotografia, dintr-o „cenușăreasă” a artelor, a devenit una dintre cele mai importante ramuri ale artelor vizuale, deși unora li se cam strepezesc dinții când trebuie să recunoască acest adevăr, mulți negând că fotografia este o artă. Alții nu pot recunoaște nici acum că pentru a realiza o fotografie bună nu ai nevoie de studii superioare de profil. Ci de talent, documentare multidisciplinară și multă, multă muncă», mai spune profesorul Mircea Anghel.

O expoziție „foarte variată ca stiluri, cromatică și genuri ale artei”

Actuala serie de absolvenți numără 16 tineri… și nu numai: Simona Gabriela Anghel, Laurențiu Nicușor Burci, Rucsandra Silvia Călin, Sorin Nicolae Ivan, Alexandra Ana-Maria Miculescu, Ioana Miu, Andreea Mihaela Neață, Florina Nechiță, Florin Alexandru Negreanu, Andra Panait-Ivănescu, Alexandru Mădălin Sîntion, Iulia Cristina Simion, Ion Alin Tatu, Gabriel Cătălin Tănasie, Alexandra Ștefania Țiulescu și Maria Alexia Udriște. Ei aduc pe simeze 186 de lucrări monocrom și color, din aproape toate genurile artei.

„Evenimentul se constituie într-o expoziție de autori, foarte variată ca stiluri, cromatică și genuri ale artei, fiecare abordând diverse teme, în varii maniere și expresii. Este o reușită atât pentru ei, cât și pentru școala de fotografie craioveană și pentru iubitorii de fotografie din Craiova, pe care îi invităm în număr cât mai mare la acest frumos eveniment estival. Le doresc acestor tineri ce intră azi în lumea fotografiei să aibă inspirație, succes, tenacitate și noroc! Muzele artelor să fie cu ei și să le călăuzească pașii! Adaug tradiționala urare a fotografilor: lumină bună!”, a adăugat președintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.