Autorităţile locale testează terenul pentru a începe dezvoltarea oraşului prin intermediul parteneriatelor publice-private. În fruntea listei de investiţii se află amenajarea unui parc de distracţii pe care actualul primar, Lia Olguţa Vasilescu, şi-l doreşte la Balta Craioviţei.
În aşteptarea normelor metodologice ale legii parteneriatului public-privat, autorităţile craiovene au început să se informează pe cont propriu. Ieri, la Primăria Craiova, s-a aflat Tony Smith, care este director al Departamentului de Parteneriat Public-Privat din cadrul ONU, cu care s-a tratat semnarea unui parteneriat de colaborare prin care municipalitatea din Bănie să primească servicii de consultanţă. ”Noi astăzi (n.r. – ieri) am avut o discuţie foarte fructuoasă, zic eu, cu domnul Smith. A rămas să semnăm un protocol de cooperare între Primăria Craiovei şi departamentul pe care îl conduce din cadrul ONU. E foarte important pentru noi pentru că vom putea beneficia de asistenţă pentru partea de documentaţie şi contractare, pentru derularea proiectelor de parteneriat public-privat. Ne-a promis că ne va asista la primele proiecte, pentru că vom avea nevoie de expertiză financiară, tehnică şi legală”, a declarat primarul Craiovei.
Parteneriatele publice-private, o reţetă ”foarte complicată”
Tony Smith a spus că parteneriatele publice-private sunt proiecte ”foarte complicate” şi, de aceea, autorităţile locale au nevoie de consultanţă înainte de a începe să le aplice. ”Am văzut foarte multe proiecte care au dat greş. Naţiunile Unite, împreună cu alte agenţii internaţionale, precum Banca Mondială, sunt dispuse să dea asistenţă autorităţilor pentru a implementa cum se cuvine aceste proiecte foarte complicate. Abia aştept însă să începem să lucrăm cu oraşul Craiova pentru a dezvolta acele proiecte care vor avea un efect semnificativ asupra calităţii serviciilor şi infrastructurii”. Călin Huma, omul de afaceri care a iniţiat şi portal pe care interacţionează investitorii din Hampshire (Marea Britanie) şi Dolj, a precizat că, în virtutea acestei colaborări, când un specialist al primăriei are o întrebare de pus vizavi de un proiect pe care îl derulează, folosind această platformă ”are acces direct la specialiştii Naţiunilor Unitate, Băncii Mondiale sau al grupului care se crează, oriunde ar fi ei”.
Olguţa anunţă exproprieri la Balta Craioviţa
Primarul Lia Olguţa Vasilescu i-a spus specialistului britanic că primul proiect pe care va încerca să-l facă pe parteneriat public-privat este amenajarea unui parc de distracţii la Balta Craioviţa. ”I-am prezentat domnului Smith care sunt proiectele noastre în perioada următoare, unde am putea să beneficiem de parteneriatul public-privat. Este vorba de Balta Craioviţei pentru care am dori să găsim fonduri ca să cumpărăm terenul respectiv ca să desecăm balta şi să construim acolo un parc de distracţii”. Edilul a explicat că terenurile proprietate privată care sunt acolo vor fi expropriate. ”Asta în cazul în care nu există o altă variantă. Eu ştiu, chiar să cedeze terenurile cei care le au pentru că acolo e clar că nu se poate construi”, a spus Olguţa Vasilescu. ”Va rămâne doar loc de agrement, altceva nu poate fi construit. Din cauza aceasta, nu mă auziţi vorbind despre construcţie de locuinţe, de exemplu” . Întrebată de ce nu se merge pe finanţare europeană – aşa cum s-a reuşit pentru amenajarea aqua-parkului din Parcul Tineretului – primarul a spus că ”nu mai există fonduri pentru aşa ceva”.
Imi pare bine ca aceste teme de campanie al D-nei Olguta incep sa isi faca aparitia in prim-planul preocuparilor actualului primar al Craiovei. Sper ca de la cuvinte la fapte tranzitia sa fie facuta cat mai rapid.
Comments are closed.