Şase jucători în pericol să părăsească campioana
Finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany, nu şi-a menajat deloc jucătorii după pierderea Supercupei şi remiza din prima etapă, cu Mediaş (1-1). “Nu mai sunteţi în vacanţă. Titlul şi calificarea în grupele Ligii sunt cele două obiective primordiale. Vă jucaţi soarta în perioada următoare, în meciurile din Liga Campionilor”, a fost mesajul transmis de Paszkany în vestiar.
CFR Cluj şi-a făcut în această vară un lot numeros pentru a rezista cu brio pe trei fronturi: Liga I, Cupa României şi Liga Campionilor. Dacă echipa ratează însă calificarea în grupele Ligii, lotul se va subţia şi şase fotbalişti ar putea să părăsească echipa. Edimar, Bastos, Nicoară, Diogo, Godemeche şi Pedro sunt în pericol să fie daţi afară în acest caz.
Altfel, după ce l-au înregimentat pe Adam Vass, clujenii au pus ochii pe un alt jucător maghiar: Robert Feczesin. Atacantul e legitimat la Brescia – în ultimul an a fost împrumutat la Ascoli – şi mai are un an de contract cu italienii.