În dosarul rambursărilor ilegale de TVA din Dolj – Pedepse cu suspendare pentru majoritatea funcţionarilor trimişi în judecată de DNA

0
337

Magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat vineri, 22 iulie a.c., sentinţa în cazul celor 36 de angajaţi ai Serviciului de control fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj care au fost trimişi în judecată în 2008 de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova pentru că au prejudiciat bugetul statului cu zeci de milioane de euro semnând documente prin care au rambursat ilegal TVA unui număr de 42 de firme. Dintre cei 36 de inculpaţi, unul singur a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare, patru au fost achitaţi, restul fiind condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 şi 3 ani, însă cu suspendare.

Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţa, la jumătatea anului 2008, că a încheiat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a 36 de inculpaţi, funcţionari publici cu funcţii de conducere sau de execuţie din cadrul Serviciului de control fiscal al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, în legătură cu un prejudiciu în dauna bugetului de stat de peste 30 de milioane de euro. Era vorba despre cinci şefi de serviciu, 13 inspectori şi 18 consilieri, aproape jumătate din angajaţii Serviciului respectiv.

În rechizitoriul întocmit de DNA s-a reţinut că, în perioada 2001-2004, cei 36 de inculpaţi, în calitatea lor de funcţionari ai DGFP Dolj, au avizat, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, respectiv au întocmit sau semnat procesele-verbale prin care s-a propus rambursarea ilegală de TVA, în urma controalelor efectuate la 42 de societăţi comerciale din judeţul Dolj. Firmele respective erau controlate de Genică Boerică, Ion Fotescu şi Samir Sprânceană. Procurorii au mai precizat că aceştia din urmă au fost trimişi în judecată de DIICOT, în dosare separate, în legătură cu organizarea unor grupări infracţionale care au acţionat pentru efectuarea unor tranzacţii fictive sau înfiinţarea de societăţi-fantomă, pentru care s-au cerut şi obţinut rambursări ilegale de TVA de ordinul milioanelor de dolari.

Trimişi în judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, cei 36 de funcţionari sau foşti funcţionari publici de la finanţe şi-au aflat vineri sentinţa. Magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat o singură pedeapsă cu executare, pentru Eugenia Ghică, fost şef al Serviciului de control fiscal, aceasta fiind condamnată la 3 ani de închisoare. Patru persoane au fost achitate, iar restul au primit pedepse cuprinse între doi şi trei ani de închisoare, însă cu suspendare. Cei nemulţumiţi de decizia instanţei au la dispoziţie 10 zile să formuleze recurs, acesta urmând să se judece la Tribunalul Dolj.