În ziua în care s-a stabilit ţintarul Superligii, Universitatea Craiova se afla în stagiu de pregătire în Austria, în staţiunea Bad Radkersburg. Oltenii au solicitat să joace în deplasare în prima etapă, fiindcă pe „Ion Oblemenco” va fi amplasat un covor nou de gazon după festivalul „Intencity” (26-29 iunie), iar dorinţa le-a fost îndeplinită. Astfel, Ştiinţa va debuta în campionatul 2025-2026 la Arad, unde se va duela cu UTA, formaţie preluată de Adrian Mihalcea. Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, spune că nu a avut preferinţe la tragerea la sorţi a programului, fiind bucuros că gazonul de pe „Ion Oblemenco” va putea fi amenajat până la meciul din etapa a doua, cu FC Argeş, programat în Bănie.
„Nu aş spune că este este un program greu şi nici unul foarte uşor. Mă bucur că am picat în prima etapă în deplasare, pentru ca gazonul care se va monta pe Ion Oblemenco să aibă timp de instalare şi cei care lucrează la el să aibă timp să-l aducă la condiţii optime de joc până la meciul din etapa a doua, când jucăm acasă. Cred că e o tragere echilibrată a ţintarului, dar nici nu am preferinţe, pentru că e chestie de timp până când jucăm cu toate echipele, aşa că nu am avut cumva preferinţe de adversar pentru primele etape. Singura dorinţă era să jucăm în prima etapă în deplasare. Din punct de vedere fizic, băieţii se prezintă neaşteptat de bine în cantonament, văd implicare totală, capacitate de efort, forţă, viteză, nu am niciun fel de reproş. Evident, din punct de vedere tactic, încercăm de la zi la zi, de la antrenament la antrenament, să ne îmbunătăţim. E o perioadă grea, pe care şi ei au perceput-o şi au încercat să asimileze, să acumuleze, pentru ceea ce va urma. Nu avem decât 20 de zile la dispoziţie pentru pregătire, aşa că şi jucătorii au înţeles că e o perioadă de sacrificiu, apoi vor urma cicluri săptămânale. Mă bucur că nu avem accidentări, aşteptăm şi primele meciuri, să vedem ce informaţii au asimilat jucătorii din punct de vedere tactic. Am ţinut să venim la acest hotel, fiindcă am fost aici acum doi ani cu Al Bataeh şi sunt foarte bune condiţii de antrenament, de refacere, de cazare şi alimentaţie” a declarat Mirel Rădoi.
În stagiul din Austria, Ştiinţa va disputa şi două meciuri amicale, sâmbătă, 28 iunie, de la ora 19, cu Bohemians Praga, locul 10 în prima ligă cehă în sezonul trecut, şi pe 4 iulie, şi cu MTK Budapesta, ocupanta locului 6 în Ungaria, în campionatul precedent.
Programul Universităţii Craiova în turul campionatului:
Etapa 1 – 12-13 iulie: UTA – Universitatea Craiova
Etapa a 2-a – 19-20 iulie: Universitatea Craiova – FC Argeș
Etapa a 3-a – 26-27 iulie: Universitatea Craiova – U Cluj
Etapa a 4-a – 2-3 august: CFR Cluj – Universitatea Craiova
Etapa a 5-a – 9-10 august: Universitatea Craiova – Hermannstadt
Etapa a 6-a, 16-17 august: Csikszereda – Universitatea Craiova
Etapa a 7-a – 23-24 august: Universitatea Craiova – Petrolul
Etapa a 8-a – 30-31 august: FC Botoșani – Universitatea Craiova
Etapa a 9-a – 13-14 septembrie: Universitatea Craiova – Farul Constanța
Etapa a 10-a – 20-21 septembrie: Oţelul – Universitatea Craiova
Etapa a 11-a – 27-28 septembrie: Universitatea Craiova – Dinamo
Etapa a 12-a – 4-5 octombrie: FCSB – Universitatea Craiova
Etapa a 13-a – 18-19 octombrie: Universitatea Craiova – Unirea Slobozia
Etapa a 14-a – 25-26 octombrie: Metaloglobus – Universitatea Craiova
Etapa a 15-a 1-2 noiembrie: Universitatea Craiova – Rapid