Cum ne-a „luminat” Dan Barna!

0
831

Vicepremierul Dan Barna, vicepreşedintele alianţei USR-Plus, ţine la propriile idei. Nu le slobozeşte una-două şi nici nu le retractează cu uşurinţă. La domnia, sa totul e elaborat, gândit şi mai ales argumentat. Până şi prostia e demnă, aproape majestoasă, plină de conştiinţa forţei. Îi auzi pe scări de marmură paşii ei apăsaţi impunător. În timpul unei vizite, la Iaşi, a ţinut să reamintească, celor care îl ascultau, că existenţa adresei pe buletin nu aduce niciun beneficiu, în timp ce separarea identităţii persoanei de adresa domiciliară are „două beneficii semnificative”. Şi a reciclat din nou ideea cu „cetăţenii defavorizaţi”, care nu deţin o proprietate şi au probleme reale în a găsi pe cineva să meargă cu ei la poliţie, să spună că îi iau în spaţiu. Aceeaşi explicaţie şi în cazul cetăţenilor tineri care migrează pentru a găsi un loc de muncă mai bun şi la fel trebuie să convingă proprietarul de imobil să meargă cu ei de mână, să dea declaraţie la poliţie sau să facă acte noi. La Dan Barna, jurist de profesie, potrivit CV-ului, logica nu e în cea mai bună formă „fizică”, iar exprimarea din păcate este una din cale afară de neglijentă. Invocând codul numeric personal (CNP), Dan Barna omite de fapt că acesta nu este public. În nici o împrejurare. Serviciile publice comunitare de evidenţă a populaţiei eliberează un nou act de identitate, doar la expirarea termenului de valabilitate a actului care trebuie schimbat, dar şi la modificarea numelui sau prenumelui titularului, în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţii, al renumerotării imobilului, în cazul schimbării sexului, în cazul anulării, toate acestea fiind prevăzute de lege. Problema turismului electoral a rezolvat-o fără dificultate: CNP-ul îţi permite să votezi o singură dată, posibilitaea votului multiplu fiind eliminată. S-a văzut asta la europarlamentare! Impresia generală, ascultându-l pe Dan Barna vorbind, este că nici el însuşi nu este prea convins de ceea ce spune. Fiindcă, oricum, nu înţelege ideea de identitate a persoanei. În realitate domiciliul face parte din elementele esenţiale de identificare a fiecărei persoane în Codul Civil, dar şi în numeroase alte reglementări la nivel legal sau infralegal. Ar trebui modificată şi Constituţia pentru a se elimina domiciliul de pe buletin. Sau asta nu contează? Dar iată o opinie a preşedintelui Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, Bogdan Bănică: „Dacă vrea cărţi de identitate fără domiciliu, Barna să ne dea laptop-uri. Poliţiştilor le este mult mai convenabil pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu cu adresa de domiciliu menţionată pe cărţile de identitate”. În fine, este greu de înţeles, cum de a acroşat vicepremierul Dan Barna o asemenea prostie la care, vedem, nu vrea să renunţe, deşi a primit destule semnale „contra”. Dar, aşa cum există persoane care vor să pară demne din plictiseală, să treacă timpul mai uşor, Dan Barna calcă în străchini din comoditate. Se căzneşte să-şi justifice demersurile, dar nu reuşeşte decât să-şi arate limitele. Cel mai mult din toată pledoaria sa a plăcut explicaţia conform căreia, fără adresă în actul de identitate am putea vota mai liber –asta era- şi actul votării ar fi o chestiune mai flexibilă. Ne-am trezi dimineaţa şi până seara, arvuniţi fiind, am vota la orice secţie care ne iese în cale. Cum este în străinătate, ne referim la ţările din spaţiul UE, n-a explicat convingător. Fiindcă nu ştie. Ca să nu ne lungim cu vorba, vicepremierul Dan Barna ne-a „luminat”. Şi de la Iaşi. Aşa cum o făcuse de la Bucureşti. În România vor putea fi solicitate, din a doua parte a anului cărţi de identitate electronică. În rest, Dan Barna e liber să vorbească, şi pe caniculă, şi pe ploaie şi pe vânt, cum îi trece prin cap.