Turcia: Recep Tayyip Erdogan revendică victoria în alegeri

0
1347

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a revendicat, aseară, victoria sa în alegerile prezidențiale și legislative, care îi deschid calea unui nou mandat de cinci ani, la putere. „Rezultatele neoficiale sunt clare. Potrivit acestora, națiunea noastră mi-a încredințat responsabilitatea de a fi  președinte al Republicii”, a declarat Recep Tayyip Erdogan, la Istanbul, revendicând, totodată, și o majoritate parlamentară pentru alianța electorală dominată de AKP, partidul său. Canalele de televiziune l-au creditat cu 52,9% după desfăcerea a 95,1% din buletinele de vot. La rândul său, Partidul Democrat al Poporului (CHP), principala componentă a opoziției, a considerat proclamarea realegerii lui Recep Tayyip Erdogan ca prematură. Potrivit rezultatelor parțiale, un tur secund era prognozat ca inevitabil. „Cu o rată de participare de aproape 90%, Turcia a dat o lecție de democrație lumii întregi”, a mai spus Erdogan. Alegerile prezidențiale și legislative anticipate au fost convocate în luna aprilie, ele fiind prevăzute inițial pentru noiembrie 2019. Acest dublu scutin marchează trecerea de la sistemul parlamentar în vigoare la un regim prezidențial în care șeful statului concentrează, în totalitate, puterea executivă. Opoziția – destul de firavă – îl acuză pe Recep Tayyip Erdogan de monopolizarea întregii puteri.