Festivalul Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu”, la Craiova

0
445

epigrama 1Ediţia a V-a a Festivalului Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu” va avea loc la Craiova, în perioada 3-5 septembrie a.c., fiind organizată de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în colaborare cu Cenaclul Epigramiştilor Olteni, Uniunea Epigramiştilor din România şi revista „Cugetul”, sub egida Primăriei Municipiului Craiova.

În cadrul festivalului se va organiza un concurs de epigramă având tema  „E toamnă iar…” şi temă liberă. Pentru fiecare, participanţii – epigramişti din întreaga ţară, membri sau nu ai U.E.R., indiferent de vârstă, şi din străinătate – vor trimite câte două epigrame inedite, în câte trei exemplare, dactilografiate sau scrise la calculator, în sistem motto, până la 1 august  (data poştei), la adresa: Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, strada „Traian Demetrescu” nr. 31, Craiova, Dolj, cod 200332. În plicul în care sunt transmise epigramele va fi un alt plic închis, cu acelaşi motto, împreună cu datele personale ale concurentului. Pe plic se va specifica: „Pentru Concursul de Epigramă”.

Juriul care va premia cele mai bune epigrame va avea cinci membri şi va fi prezidat de George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România. Vor fi acordate premiile I, II şi III, menţiuni I, II şi III, precum şi premii speciale, care vor consta în bani. Vor fi înmânate, de asemenea, Diplome de Onoare şi Diplome de Excelenţă, dar şi cinci premii speciale membrilor Cenaclului Epigramiştilor Olteni, care doresc să participe la acest concurs, în ordinea mediilor obţinute, cu ocazia împlinirii, în 2016, a 150 de ani de la naşterea poetului Traian Demetrescu. „Câştigătorii concursului vor fi invitaţi la Craiova, unde se vor întâlni cu colegii lor olteni şi cu publicul. Fiecare participant va citi câte o epigramă dintre cele înscrise în concurs şi va primi din partea traducătorilor epigrama redactată în una din limbile de circulaţie internaţională: engleză, franceză, italiană, germană sau spaniolă”, precizează, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Casei de Cultură.  epigrama 2

De asemenea, epigramiştii participanţi la concurs pot intra şi în cursa pentru câştigarea Premiului de Excelenţă „Ştefan Manea – Hofigal”, instituit de Ştefan Manea, director general al Societăţii Comerciale HOFIGAL S.A., invitat de onoare al festivalului. Cei care doresc să se înscrie şi la acest concurs vor trimite la aceeaşi adresă poştală două epigrame cu tema „Natura nu minte niciodată”, expresie atribuită poetului nostru naţional Mihai Eminescu. Participarea la această temă este opţională, iar epigramele vor avea acelaşi motto şi vor fi introduse în acelaşi plic. La acest concurs, trei dintre participanţi, aleşi în ordinea mediilor, vor primi fiecare câte un premiu de 1.000 lei. Se vor acorda şi menţiuni. De precizat că, la această ediţie, doi epigramişti, oameni de afaceri, vor institui premii anuale ce vor fi acordate pentru cele mai reuşite epigrame.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la numerele de telefon 0723.059.737, 0251.521.691 (Petre Gigea-Gorun – scriitor) şi 0351.413.369 (Luiza-Elena Mitu – directorul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”).