A fost suficientă o creştere de 20 de centime pentru a se face praf imaginea unei ţări cuceritoare, încrezătoare, care promisese un viitor economic şi social armonios. Când autorităţile din Sao Paolo au decis, la 2 iunie, creşterea preţului la biletului de autobuz de la 3 la 3,20 reais (1,12 euro), nu şi-au imaginat unda de şoc care va urma. Fronda socială s-a răspândit în toată ţara în numai câteva zile. Sumele exorbitante investite în pregătirea Cupei Mondiale de anul viitor, şi se vorbeşte de 27,4 miliarde de reais, dintr-un buget total estimat la 33 de miliarde reais, constituie un bun catalizator pentru mişcarea unor revendicări multiforme. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Ibope, publicat sâmbătă, 22 iunie a.c., de revista „Epoca”, aproape 75% din brazilieni susţin acum mişcarea de protest. Preţul şi calitatea transportului în comun sunt principalul motiv al acestei susţineri (cu 77%), urmate deb calitatea clasei politice (47%) şi corupţia acesteia (33%). 78% dintre intervievaţi cred că sănătatea este sectorul cel mai deteriorat. Potrivit unei anchete realizate de magazinul economic „Exame” în august 2011, corupţia afectează bugetul public în medie cu 51 miliarde reais pe an. Chiar dacă datele sunt discutabile, efectele corupţiei se resimt în mediul economic, dar şi în cel politic. Potrivit Transparencia Brasil, Congresul din această ţară este cel mai scump în comparaţie cu parlamentele din alte 11 ţări (Germania, Argentina, Canada, Chile, Spania, SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia, Mexic şi Portugalia). Potrivit calculelor, Congresul consumă 11.545 reais pe minut (raportarea este valabilă pentru anul 2007). Toţi indicatorii conduc la concluzia că în Brazilia corupţia a devenit cronică, afirmă economistul Gil Castello Branco, fondator al ONG-ului Contas Abertas (Conturi Deschise). O problemă la care protestatarii fac referire este cea a educaţiei. Universităţile publice sunt de un nivel de excelenţă comparabil cu cele mai bune instituţii din lume, în schimb învăţământul primar şi secundar se găseşte într-o stare deplorabilă. Progresele înregistrate în ultimul deceniu sunt trecute acum cu vederea, mai ales într-un moment în care rata abandonului şcolar la nivel naţional depăşeşte 50%. Eforturile făcute de preşedintele Dilma Rousseff pentru ca învăţământul de patru ani să devină obligatoriu (măsură aplicabilă din 2016) întâlneşte destule obstacole, într-o ţară în care se plăteşte tribut anilor de absenţă a politicilor publice. Aceeaşi stare de lucruri este şi în domeniul sănătăţii, deşi, paradoxal, speranţa de viaţă a crescut la 74 de ani şi 29 de zile. Sistemul de sănătate reflectă inegalităţile din această ţară, ceea ce nu este o noutate. Bugetul pentru sănătate este relativ mic (mai puţin de 4% din PIB), deşi a crescut puternic începând cu 2005. A crescut numărul de clinici de toate tipurile şi chiar anul acesta se vorbeşte de venirea a 6.000 de medici cubanezi în zonele defavorizate.
