Morsi, noul preşedinte al Egiptului

0
287

Candidatul Fraţilor Musulmani, Mohammed Morsi (foto), este noul preşedinte al Egiptului, după cum a anunţat ieri după-amiază Comisia Electorală, acesta obţinând 52% din voturi, în vreme ce contracandidatul său Ahmed Shafiq a obţinut doar 48% din voturi. Neştiind care va fi reacţia populaţiei la aflarea numelui viitorului şef al statului, ministrul egiptean de Interne a ţinut să avertizeze că nu va tolera nici un atac împotriva autorităţilor după anunţarea rezultatelor. „Ministrul Mohamed Ibrahim le-a dat ordin forţelor de poliţie să tragă şi să ucidă pe oricine încearcă să atace secţiile de poliţie după anunţarea rezultatelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, generalul Marwan Mustapha. „Măsuri de securitate sporite au fost luate pe străzile din apropierea pieţei Tahrir, pentru a proteja clădirile guvernamentale”, a afirmat el, citat CNN. Peste 1.800 de ambulanţe au fost trimise în întreaga ţară ca măsură proactivă, a anunţat agenţia oficială EgyNews, adăugând că Ministerul de Interne subliniază necesitatea respectării demonstraţiilor paşnice.