Preşedintele ADS, la Craiova: „Vrem să cumpărăm pământ şi să-l concesionăm investitorilor”

0
289

Primarii din Dolj au stat, ieri, de vorbă cu preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), Radu Cristescu, căruia i-au făcut cunoscute problemele de fond funciar cu care se confruntă. Întâlnirea a avut loc la Prefectura Dolj şi, potrivit şefului ADS, cele mai multe sesizări au fost legate lipsa terenurilor. „Sunt primari care mai au nevoie de terenuri pentru retrocedări. Chiar azi a venit primarul de la Poiana Mare care a spus că mai are nevoie de 38 de hectare pentru a rezolva retrocedările de la el din comună. Principalele probleme ale primarilor sunt cele de fond funciar”, a declarat acesta în cadrul unei conferinţe de presă. „Disponibile mai avem 1.500 de ha, pe care cred că îi acoperim numai în urma sentinţelor judecătoreşti. Dacă ar fi să satisfacem toate cererile, ne-ar mai trebui 12.000 de ha. Nu avem de unde să le luăm. Probabil că ar mai trebui să luăm un judeţ din Bulgaria”, a afirmat prefectul Nicolae Giugea. Radu Cristescu a precizat că în prezent se gândeşte la un proiect prin care ADS să achiziţioneze terenuri mici, pe care apoi să le comaseze în vederea concesionării lor către producătorii agricoli. „Sunt foarte mulţi ţărani care nu pot sau nu vreau să mai muncească pământul. Atunci venim noi în ajutorul lor, să-l vândă statului. Statul îl cumpără, după care îl comasează, iar apoi îl concesionează investitorului. Dar terenul rămâne al statului”, a explicat preşedintele Agenţiei.