Acțiunea de control la CFR S.A finalizată de Corpul de Control al prim-ministrului

0
525

Corpul de control al primului-ministru a finalizat o acțiune de control la Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. (CFR SA) care a vizat perioada 01.01.2017 – 31.07.2019.

Obiectivele acțiunii au constat în verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă în ceea ce privește desemnarea și remunerarea forurilor decizionale ale companiei, precum și cu privire la atribuirea, încheierea și derularea contractelor la nivelul companiei. De asemenea, acțiunea de control a avut în vedere verificarea modului de realizare a programelor anuale de investiții, inclusiv în domeniul asigurării securității infrastructurii feroviare, și a constituirii și realizării veniturilor, precum și cu privire la angajarea și constituirea cheltuielilor la nivelul societății.

Raportul de control a fost finalizat la data de 20.05.2020 și transmis către Prim-ministru (spre informare), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (spre informare),  Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. (spre valorificare) și Curtea de Conturi a României, spre informare.