Ultimul stadiu al terorismului: atacul asupra tinerilor!

0
76

8xc2fiyje6gtly6oxzt5ic80itdacrx3-largeE greu de înţeles, dacă nu imposibil, resortul unui asemenea gest nebunesc, precum cel al britanicului de origine libiană Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani, care a produs o explozie artizanală (bomba conţinea piuliţe şi cuie), în foaierul marii săli de concerte Manchester Arena, cu peste 20.000 de persoane tinere şi foarte tinere, unele venite cu părinţii, pentru a-şi aplauda idolul, americanca Ariana Grande, starul R’nB. Tragedia produsă, pe pământ britanic, este una europeană! Să ne înţelegem. Ceea ce nici Theresa May, prim-ministrul britanic, nu a putut explica, fiindcă e aproape imposibil de explicat, cum spuneam, deşi linia de demarcaţie între raţional şi iraţional flotează mereu, explică un psihiatru francez, intervievat de „Huff Post”. Nu este pentru prima dată când terorismul vizează tinerii. În septembrie 2004, teroriştii au ucis 157 de tineri într-o şcoală din Cecenia; în 2011, Andres Brevik, în Norvegia a atacat o tabără a tinerilor, asasinând 33 de adolescenţi, cu vârste sub 18 ani; în decembrie 2014 la Peshawar, în Pakistan, talibanii au ucis 135 de copii într-o şcoală. De uciderea unui copil vorbeşte toată lumea. Atacând tinerii, se loveşte în tot ce are societatea mai preţios. Şi traumatismul este cu atât mai mare cu cât, de această dată, au fost loviţi tinerii, într-un moment de bucurie deplină, de libertate, de exuberanţă, într-un oraş precum Manchester, unde cultura muzicală este una de referinţă. Manchester şi Liverpool sunt capitale ale rock-ului britanic, ale muzicii în general. Atentatul produs la Manchester Arena este simbolic şi pentru că a fost puternic lovită cultura engleză. Toţi fanii Arianei Grande, până la urmă, au fost loviţi, „starul” însuşi, consternat, declarând că îşi suspendă turneul european. „Masacrul inocenţilor” a titrat „Daily Mail”. Fiindcă şi cei care au avut şansa să nu se afle printre victime şi nici printre răniţi rămân profund traumatizaţi. Şi, totuşi, lucrurile nu sunt deloc clare. Salman Abedi este mort. Era născut în Manchester, într-o familie de libieni, care fugise de dictatura lui Gaddafi în anii ’80. Nu se ştie dacă aparţinea reţelei jihadiste, dar Scotland Yard-ul nu exclude această ipoteză. Deşi supravegheat, printre cei 3.000 de suspecţi islamişti, nu era considerat ca periculos. Totuşi atentatul – răspunzând profilului de atac repetat în Europa –  a fost revendicat de Statul Islamic, care a afirmat, prin organul său de presă Amaq, că „soldatul califatului a plasat bomba în mulţime”. Potrivit „The Guardian”, poliţia a percheziţionat cartierul unde autorul prezumat avea reşedinţă, procedând la o explozie controlată pentru a avea acces în casă. Descinderi s-au făcut şi la fratele său. Cei doi fraţi frecventau moscheea locală Didsbury, afirmă „The Guardian”. Lumea civilizată este îngrijorată de cadenţa atentatelor. Cum prevenim astfel de evenimente? Greu de dat un răspuns concret. Intervenţiile împotriva Statului Islamic în Siria, ca şi în Irak, nu au schimbat datele problemei. Terorismul islamic îşi continuă războiul contra Europei. Şi Alex Younger, patronul MI6 – Secret Intelligence Service –, vorbeşte de dublarea numărului de specialişti în antiterorism, creşterea numărului agenţilor pentru a face faţă ameninţărilor proteiforme ş.a.m.d.. Presa britanică nu evită, însă, să pună accentul pe faptul că există falii în serviciile de informaţii, dacă această observaţie mai are vreo importanţă. Manchester este un oraş îndoliat, spre care priveşte cu compasiune toată lumea civilizată. Pe Twitter familiile îşi caută apropiaţii, iar în reuniunile organizate se face apel la unitate şi se scandează „Manchester forever”.