La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova se deschide astăzi, ora 19.00, în organizarea Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, expoziţia anuală retrospectivă a Asociaţiei Foto Club Arad. Vor fi prezentate aproximativ 70 de imagini selectate de Comisia Artistică a clubului arădean realizate de 13 membri ai acestuia în diverse locuri din Europa (România, Ungaria, Serbia, Slovenia, Slovacia, Belgia, Anglia, Italia) şi America de Sud.
Este vorba despre artiştii Mircea O. Boran, Alexandru David, Paul Draga, Gigi Cresta, Doru W. Gomboş, Monika Szentes, Octavian Iolu, Ovidiu Cosma, Sorin Rechiţan, Rely Tarniceri, Sorin Cotoc, Octavian Silaghi şi Ovidiu Filip. Temele preferate de aceştia sunt peisajul natural, arhitectura, natura, macro, eseu, fotografia de noapte. Asociaţia Foto Club Arad a fost fondat 1968 şi este prezidat de Mircea O. Boran – Art. A.AAFR.
„Ca în fiecare an, găzduim expoziţia colegilor din Arad, urmând ca în luna iunie fotografii craioveni să expună la Muzeul de Artă din Arad, la invitaţia colegilor din Foto Club Arad”, a precizat col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova.