Voie bună între bujori, la Pleniţa!

0
363

Pleniţa a fost, ieri, în sărbătoare, cum o face de 45 de ani, în fiecare lună mai. Plenicenii, şi nu numai, au venit cu mic, cu mare la o adevărată serbare câmpenească. Au celebrat, cu antren şi voie bună, Sărbătoarea Bujorului. „Este singura rezervaţie naturală de bujor românesc, care se întinde pe 50 ha, şi noi, din 1970, o cinstim cum se cuvine. Cred că sunt peste 10.000 de oameni în pădure, care se distrează aşa cum se cuvine. Ne-a dat Dumnezeu această comoară şi nu vrem să ne batem joc de ea. Toată lumea se distrează, grătarele sfârâie, berea şi vinul sunt la mare căutare, copiii aleargă în voie, iar atmosfera este întreţinută de formaţii şi interpreţi de muzică populară. Am avut şi invitaţi de marcă, parlamentarii Claudiu Manda şi Ion Călin, iar plenicenii au demonstrat, încă o dată, că ştiu să se distreze şi să păstreze tradiţia”, a precizat Mihai Puiu Calafeteanu, primarul comunei Pleniţa.